România riscă sancțiuni de la CE pentru lipsa măsurilor de protecție a păsărilor

Publicat: 15 02. 2012, 10:39
Actualizat: 09 05. 2012, 09:58
Comisia Europeană ar putea sancționa România pentru că nu a stabilit prin lege zonele speciale de protecție pentru păsările sălbatice migratoare, însă autoritățile de Mediu susțin că legea, întârziată de Ministerul Agriculturii, va ieși înainte de sancționarea efectivă a României.

Într-un comunicat al Comisiei Europene de astăzi se precizează că instituția a declanșat procedura de infringement împotriva României pentru lipsa normelor de protecție a păsărilor sălbatice și migratoare vulnerabile, obligație asumată de România prin Tratatul de Aderare, în partea Capitolului de mediu referitoare la biodiversitate.

Ministrul român al Mediului, Attila Korodi, a declarat că este exclus să se ajungă la sancționarea propriu-zisă a României în această privință, dat fiind faptul că actul normativ cerut de Comisie "va fi adoptat în următoarele săptămâni".

Mai multe știri pe www.mediafax.ro