România trimite aproape 8 tone de materiale medicale către Liban, după explozia din Beirut

România trimite aproape 8 tone de materiale medicale către Liban, după explozia din Beirut
România trimite materiale medicale către Liban, după explozia din Beirut (FOTO ilustrativ: Mediafax FOTO)
Publicat: 08/08/2020, 07:27
Actualizat: 08/08/2020, 10:15

Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi trimise către Liban, sâmbătă, după explozia produsă la depozitul de azotat de amoniu din Beirut, în data de 4 august, a anunțat, vineri seara, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Țara noastră se află, astfel, printre statele care au primit cerere de acordare a asistenței internaționale din partea guvernului libanez, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, potrivit sursei citate.

„Guvernul României, societatea civilă și reprezentanții diasporei libaneze au răspuns imediat apelului solicitat iar prin eforturi comune, o cantitate relevantă de echipamente medicale urmează a fi donate către statul libanez. Forțele Aeriene Române s-au implicat în acest demers și au pus la dispoziție două aeronave ( C-130 Hercules și C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor”, se arată în comunicat.

Doi angajați ai IGSU vor însoți echipajul care va asigura transportul aerian și vor asigura predarea materialelor medicale către autoritățile responsabile din Liban.

Un membru al echipei de protecție civilă europeană  – din partea Ministerului Mediului – se află deja în zona afectată de explozia de proporții și sprijină autoritățile în coordonarea forțelor de intervenție și a asistenței internaționale.

Anchetatorii verifică dacă explozia din Beirut a fost rezultatul unui atac

Potrivit președintelui Libanului, Michel Aoun, anchetatorii cercetează dacă explozia devastatoare care a avut loc marți în Beirut ar fi putut fi cauzată de un factor extern, precum o cantitate de explozibil detonată voit.

Cauza exploziei nu este cunoscută

„Cauza nu a fost stabilită încă. Există posibilitatea unei interferenţe externe printr-o rachetă, o bombă ori altă acţiune”, a afirmat Michel Aoun vineri, scrie New York Times.

O sursă oficială familiară cu investigațiile inițiale a declarat pentru Reuters, miercuri, că lipsa de acțiune și neglijența au fost de vină pentru explozie, după ce problema a ajuns în fața mai multor comisii și judecători și „nimic nu a fost făcut” timp de ani de zile.

Aoun, care a promis o anchetă completă, a spus că 16 de oficiali portuari au fost reținuți ca parte a anchetei.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Copiii de 10 ani ar putea face închisoare pe viață, propune o lege din Australia