România va începe în februarie construcția laserului gigant de la Măgurele. Care sunt riscurile proiectului
Construcția laserului gigant de la Măgurele va începe cel mai târziu în luna februarie a anului viitor, a anunțat miercuri Nicolae Zamfir, directorul Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), la semnarea primului contract de finanțare pentru începerea lucrărilor.
Termenul limită pentru finalizarea construcției clădirii în care va funcționa laserul de la Măgurele este 2015, când va începe o altă etapă a proiectului finanțat de Comisia Europeană cu 350 de milioane de euro.
IFIN-HH va începe licitația pentru construcția laserului gigant pe 17 decembrie.
„Construcția începe imediat după ce se semnează primul contract de finanțare. Aceste contracte sunt foarte dure în privința întârzierilor. Dacă firmele întârzie o singură zi, ele primesc penalizări progresive. La noi nu e ca la autostradă, să începem acum și să mai terminăm peste 20 de ani, pentru că în 2015 trebuie să începem implementarea pe partea de experimente”, a precizat Nicolae Zamfir.
Tudor Prisecaru, președinte Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, a recunoscut că etapele proiectului de la Măgurele s-au desfășurat cu dificultate până acum și proiectul este încadrat la riscuri financiare de către Comisia Europeană.
„Discuțiile de la Comisia Europeană pentru perioada care urmează sunt foarte grele pentru că, pe partea de cercetare, Comisia Europeană dorește să finanțeze numai proiectele de cercetare de excelență exclusive”, a spus Prisecaru.
„DIGI REGIO, prin care se finanțează laserul, încadrează în continuare acest proiect într-o categorie de risc financiar maxim, pentru că el nu va putea continua decât pe baza cercetătorilor care vor lucra acolo. Nimeni nu știe cu precizie cum va funcționa și dacă se vor obține rezultate. Sperăm ca tot proiectul să se deruleze normal, să nu avem probleme în realizarea construcțiilor sau în realizarea echipamentelor”, a spus Prisecaru.
Laserul de la Măgurele este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională. 350 de milioane de euro vor veni din partea Comisiei Europene, reprezentând 83% din finanțarea întregului proiect. Pentru restul de 17%, autoritățile române au alocat de la buget 51 de milioane de euro.
ELI-NP este o parte a proiectului „Extreme Light Infrastructure”, care a fost identificat în 2006 de Forumul strategic european privind infrastructurile de cercetare (ESFRI) drept unul dintre proiectele de infrastructuri de cercetare de înaltă prioritate pentru Europa.
Proiectul are patru etape de finanțare. În prima fază, care se va încheia în 2015, se va construi centrul de cercetare ELI-NP la Măgurele. Cea de-a doua etapă care se va desfășura până în 2016 se vor instala cei doi laseri de mare putere și sistemul de radiație gamma. Din 2017, când începe ultima etapă centrul de cercetare va fi operațional, iar cercetătorii vor începe efectiv lucrul.
Până acum, Comisia Europeană a aprobat 180 de milioane de euro pentru faza de implementare a proiectului.
Proiectul de la Măgurele constă în construcția unui Centru de Cercetări European, cu cele mai performante echipamente din lume: un Sistem de Laseri de mare putere – 2x10PW și un Sistem Fascicul Gamma de mare intensitate.
Laserul gigant va avea 200 de angajați permanenți, iar anual 1.000 de cercetători din întreaga lumea vor veni să lucreze pe proiecte.