Românii acuzați de furtul tablourilor de milioane de euro au reușit să intre în muzeul olandez în care se aflau picturile doar cu o șurubelniță
O comisie rogatorie olandeză, formată dintr-un judecător, un procuror și un polițist judiciar, i-a audiat la București pe doi dintre suspecții furtului de tablouri de la Rotterdam, care au arătat că au pătruns în muzeu doar cu ajutorul unei șurubelnițe, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Mihai Alexandru Bitu și Eugen Darie au fost audiați luni, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), iar un alt suspect din acest caz, Radu Dogaru, va da declarații, miercuri, tot în fața anchetatorilor veniți din Olanda, au precizat sursele citate.
Potrivit acelorași surse, Darie le-a spus olandezilor că Dogaru a fost cel care a intrat în muzeul Kunsthal din Rotterdam, însoțit de o altă persoană, și că nu se aștepta ca înăuntru să fie opere de artă de o valoare foarte mare.
Pe de altă parte, reprezentanții DIICOT spun că nu a fost finalizată expertiza privind cenușa ridicată din casa mamei lui Radu Dogaru, prin care să se afle dacă aceasta provine de la arderea tablourilor.
În 29 mai, Gabriela Neagu, de la Biroul de presă al DIICOT, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cenușa și alte probe ridicate la perchezițiile făcute în casa mamei lui Radu Dogaru, una dintre persoanele arestate în cazul furtului de tablouri din Olanda, au fost trimise recent la experți.
Directorul general al Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, a declarat tot în 29 mai, pentru MEDIAFAX, că experții acestei instituții fac investigații în cazul tablourilor furate din Olanda.
„Muzeul Național de Istorie a României are un asemenea laborator. A venit o solicitare, dar nu vă pot da mai multe detalii. Cazul este în lucru. Când va fi finalizată expertiza, împreună cu autoritățile judiciare vom da un comunicat. Pot să confirm că Muzeul Național de Istorie a României face investigații privind materiile rezultate din presupusa ardere a tablourilor”, a spus Ernest Oberländer-Târnoveanu.
El a precizat că MNIR a primit o solicitare de expertizare în acest caz în această primăvară. „În mod obișnuit, expertiza durează de la câteva săptămâni până la câteva luni, depinde de complexitatea datelor pe care le cere”, a mai spus Ernest Oberländer-Târnoveanu.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că cel puțin unul dintre cele șapte tablouri furate de la muzeul Kunsthal din Rotterdam a fost ars în casa mamei lui Radu Dogaru, în urma expertizei cenușii ridicate la percheziții din locuința acesteia fiind găsite urme de la pictură.
Potrivit surselor citate, în urma expertizei făcute la un laborator de specialitate s-au găsite urme de vopsea de la o pictură care ar avea o vechime de aproximativ un secol și jumătate, precum și ținte metalice. Conform acelorași surse, nu se poate spune cu certitudine dacă urmele de vopsea găsite în cenușă provin de la un tablou sau de la o ramă.
Agenția MEDIAFAX a anunțat în 27 mai, citând surse judiciare, că procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus expertizarea, la un laborator de specialitate, a cenușii ridicate în urma perchezițiilor din casa mamei lui Radu Dogaru, pentru a afla dacă femeia a ars tablourile furate din Olanda.
Potrivit surselor citate, procurorii DIICOT care se ocupă de acest caz au trimis cenușa ridicată din soba mamei lui Radu Dogaru – unul dintre presupuși hoți ai tablourilor – la un laborator de expertiză în materie de pictură.
Procurorii au cerut experților în domeniu să analizeze compoziția chimică și structurală a cenușii și să spună dacă, pe baza rezultatelor, se poate dovedi că aceasta conține urme de uleiuri specifice, cerneluri sau vopseluri de pictură.
Șapte tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet, Paul Gauguin și Lucian Freud au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012. Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” și „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” și „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.
Trei dintre suspecți – Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru – au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, iar în 21 ianuarie, magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.
Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru au fost arestați pentru modul organizat în care au acționat, pentru comiterea acesteia pe teritoriul unui stat străin și pentru mărimea prejudiciului, aproximativ 18 milioane de euro fiind valoarea de asigurare, arăta instanța Judecătoriei Sectorului 5, în motivarea deciziei.
Suspecții voiau să dea foc tablourilor, din cauza situației generate, au spus reprezentanții DIICOT, precizând că există o interceptare în acest sens. În fața judecătorilor Tribunalului București, care a judecat recursul celor trei, procurorul DIICOT a arătat că Radu Dogaru a afirmat într-o interceptare a sa: „Mai bine nu le mai luam. Ar trebui să le ardem”.
În acest caz a fost reținut și asistentul creatorului de modă Cătălin Botezatu, Petre Condrat, pentru tăinuirea unui bun provenit dintr-o infracțiune. Condrat a fost eliberat în 29 ianuarie din arestul Poliției Capitalei, după ce a dat declarații procurorilor DIICOT.
Șeful Poliției Române, Petre Tobă, a declarat că are certitudinea că, la un moment dat, o parte a tablourilor furate anul trecut de la muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost în România.
Surse judiciare au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, că tablourile de zeci de milioane de euro furate din Olanda au fost scoase din ramele în care se aflau și ținute o perioadă în localitatea Măcin din județul Tulcea, „în pungi de un leu”, iar când au vrut să le vândă, hoții nu au știut ce preț să ceară pe ele.
La 15 martie, Judecătoria Sectorului 5 a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile de la momentul capturării, pe numele celui de-al patrulea suspect vizat în anchetă.
Procurorii din Köln susțin că suspectul, în vârstă de 46 de ani, încerca să șantajeze Fundația Triton, care deținea șase dintre tabourile furate. Fundația împrumutase tablourile Muzeului Kunsthal pentru o expoziție.
Anchetatorii români din acest caz au stabilit că tablourile ar fi fost duse după furt în locuința din Rotterdam a Natașei Timofei, în vârstă de 19 ani, originară din Măcin. Tot acolo ar fi fost decupate și scoase din rame pânzele furate, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate anchetei.
Natașa Timofei era iubita lui Radu Dogaru în perioada plănuirii și comiterii infracțiunii. Pentru a face legătura între româncă și furtul de tablouri, anchetatorii olandezi au vizionat zeci de ore de înregistrări ale camerelor de supraveghere, au precizat surse apropiate anchetei.
Timofei a fost arestată în Olanda, fiind audiată în legătură cu furtul tablourilor de către doi ofițeri ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și de un procuror de la DIICOT, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali ai Poliției Române.
În același dosar a fost arestată și mama lui Radu Dogaru, Olga Dogaru, pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, după ce anchetatorii au găsit, în urma unor percheziții în localitatea tulceană Carcaliu, unde locuiesc rude ale suspecților în cazul furtului de tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, patru arme de vânătoare.
În 5 martie, procurorii DIICOT și polițiștii au descins și în localitatea Măcin, județul Tulcea, unde au făcut percheziții la casa tinerei arestate în Olanda și la alte locuințe, fiind căutate probe pentru găsirea tablourilor furate.
În Măcin au domiciliul Alexandru Bitu și Eugen Darie, în timp ce al treilea suspect din dosarul furtului de tablouri, Radu Dogaru, este originar dintr-o localitate de lângă Măcin.