Prima pagină » Știri » Românii, cei mai mulți europeni migranți care au beneficiat de serviciile gratuite Medecins du Monde în 2014

Românii, cei mai mulți europeni migranți care au beneficiat de serviciile gratuite Medecins du Monde în 2014

Românii, cei mai mulți europeni migranți care au beneficiat de serviciile gratuite Medecins du Monde în 2014
Românii, cei mai mulți europeni migranți care au beneficiat de serviciile gratuite Medecins du Monde în 2014

„În ciuda creșterii nivelului de conștientizare și a lucrărilor de referință privind inegalitățile în domeniul sănătății, persoanele întâlnite în cadrul programelor Médecins du Monde (MdM) scapă de multe ori sondajelor oficiale și nu sunt luate în evidența sistemelor informaționale de sănătate. Acesta este motivul pentru care, în fiecare an, Observatorul Rețelei Internaționale a MdM privind accesul la servicii medicale publică un raport referitor la determinanții sociali ai stării de sănătate și starea de sănătate a pacienților echipelor Médecins du Monde”, arată Asociația Carusel, parte din rețeaua MdM, într-un comunicat.

Raportul citat se bazează pe 41.238 de consultații medicale și sociale individuale cu 22.171 de persoane, în nouă țări europene (Belgia, Elveția, Germania, Grecia, Spania, Franța, Olanda, Suedia, și Regatul Unit al Marii Britanii) în 2014.

Dintre cetățenii europeni migranți întâlniți de echipele MdM, 62,3 la sută erau din România. În suburbia pariziană Saint-Denis, MdM a acordat servicii medicale unui număr de 1.035 de români de etnie romă. Românii sunt cei mai numeroși în Franța, Suedia, dar și la Munchen, se arată în raport.

La mare distanță, cu o pondere de 14,8 la sută, se situează bulgarii, urmați de migranți din Polonia, Portugalia, Spania și Italia.

În cele nouă țări europene avute în vedere în raport, pacienții MdM erau originari în cea mai mare parte din Africa Subsahariană (29%), apoi UE (15,6%), Asia (11,6%), Maghreb (11,4%), Orientul Apropiat și Mijlociu (9,3%) și Americi (în special America Latină – 8,9%).

Autor

Citește și