Prima pagină » Știri » Românii, cei mai SPORTIVI din Europa. Care sunt țările în care se face cel mai puțin sport

Românii, cei mai SPORTIVI din Europa. Care sunt țările în care se face cel mai puțin sport

Românii, cei mai SPORTIVI din Europa. Care sunt țările în care se face cel mai puțin sport
În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, mare parte a populației fac exerciții fizice în timpul liber, România clasându-se pe primul loc, cu 96% dintre cetățeni, potrivit Eurostat.

Raportul Eurostat menționează că un procent de 42,5% de români desfășoară activități fizice într-un interval de timp cuprins între 60 și 179 de minute.

La polul opus, două state membre ale UE au înregistrat un procentaj mai mic de 50%, din punct de vedere al populației activă fizic în afara muncii: Portugalia (45%) și Croația (36%).

Aproximativ 28% din populația UE, în vârstă de cel puțin 16 ani, nu a efectuat exerciții fizice în afara timpului de lucru, în 2017, spre deosebire de restul populației UE, care a întreprins o anumită formă de activități sportive în timpul liber.

În mod obișnuit, în decursul unei săptămâni, puțin peste un sfert (27%) din populația UE a făcut exerciții fizice timp de până la 3 ore, 17% între 3 și 5 ore și 28% timp de 5 ore sau mai mult.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?