„În rândul publicului român există tendința evidentă de a «externaliza» responsabilitatea acțiunilor necesare pentru a obține la momentul pensiei un venit adecvat propriilor nevoi. Astfel, unul din doi participanți la studiul ING Pensii Private apreciază că «altcineva» este principalul responsabil pentru a le asigura veniturile de care vor avea nevoie după pensionare. Acest «altcineva» este reprezentat de stat – 37%, angajatorul – 11% și familia – 3%”, a declarat miercuri directorul general ING Pensii Private, Raluca Țintoiu, într-o conferință.
Ea a adăugat că această atitudine poate fi explicată și de lipsa de implicare a persoanelor care au dreptul legal de a deține o pensie administrată privat (Pilonul II) în alegerea informată și deliberată a fondului la care participă.
„Spre exemplu, la ING Pensii, un sfert din cei peste 1,8 milioane de participanți care dețin un astfel de produs au fost repartizați aleatoriu de-a lungul timpului. Tendința este semnificativ mai evidentă în randul tinerilor. Astfe, 22% din participanții repartizați aleatoriu către fondul administrat de ING Pensii au vârsta cuprinsă între 20 și 25 de ani”, a spus Țintoiu.
Realizat online de IPSOS Research în iunie 2014 pe un eșantion de 1.000 de persoane, studiul a scos în evidență că, pentru marea majoritate a românilor, Pilonul II este singurul instrument financiar prin intermediul căruia economisesc pentru pensie.
„Chiar și așa, însă, oamenii nu au o imagine clară asupra sistemului de pensii administrate privat și a beneficiilor pe care le oferă acesta. Astfel, 86% dintre respondenți au declarat că nu economisesc constant pentru pensie prin intermediul altor instrumente financiare, fie pentru că nu reușesc (62%), fie pentru că nu și-au propus (23%)”, a spus reprezentantul ING Pensii.
În același timp, nivelul de informare și interes al publicului cu privire la Pilonul II este încă limitat.
Unul din trei respondenți (29%) nu știe că are o pensie administrată privat, deși deține un astfel de produs, tendința fiind mai accentuată în rândul tinerilor cu vârsta de până la 25 de ani (38%).
„Este interesant de observat faptul că, în rândul celor 30% din respondenți care apreciază că nu sunt suficient de informați cu privire la Pilonul II, principalele motive au condus la această situație țin de faptul că deși au primit informații, nu le-au înțeles (24%), dar mai ales de propria lipsa de interes (57%). În plus, aproape 20% din respondenții care au declarat că au primit scrisoarea anuală de informare de la adminitratorul lor în 2014 nu au citit-o”, a spus Țintoiu.
Și în privința nivelului de cunoaștere a beneficiilor pe care le oferă Pilonul II există un decalaj important. Astfel, unul din trei participanți la studiul ING Pensii nu știe că fondurile acumulate din contribuția la sistem îi aparțin, sunt colectate în conturi individuale și nu sunt redistribuite actualilor pensionari.
De asemenea, 44% din participanți nu cunosc exact nivelul procentual al contribuției lunare și nu știu că suma acumulată și randamentul anual realizat de administrator se vor întoarce la ei în viitor sub forma unei pensii suplimentare, iar 38% nu știu ce sume au acumulat până în prezent în conturile individuale.
„În același timp, 46% din respondenți nu sunt informați cu privire la faptul că suma economisită în contul individual va fi moștenită de familie în situația în care nu vor mai fi în viață la vârsta pensionării, iar peste un sfert nu știu că au opțiunea de a se transfera la un alt fond de pensii administrat privat”, a afirmat directorul general al ING Pensii.
Potrivit datelor prezentate de administrator, România va avea în anul 2060 o populație de 17,2 milioane de lei, de la 21,4 milioane în 2010, iar populația activă va reprezenta doar jumătate din total (54%).
În același timp, sub două treimi din populația activă va munci în 2060 și, ca atare, va contribui la bugetul de stat, susținând un număr tot mai mare de pensionari din sistemul public.
În aceste condiții, rata de înlocuire a venitului prin pensie scade accelerat, urmând să ajungă de la 36% în prezent la 24% în anul 2032. Cu alte cuvinte, în anul 2032, pensia va reprezenta 24% din ultimul salariu.
Cu active de 6,5 miliarde de lei, ING Pensii Private este cel mai mare administrator local de pe Pilonul II.
Pilonul II a fost lansat în mai 2008 și a ajuns la active de 17,35 miliarde de lei, la finele lunii august.