Prima pagină » Știri » Românii devin speriați pe zi ce trece de boli. Un bărbat s-a prezentat de 64 de ori la spital, în decurs a două luni

Românii devin speriați pe zi ce trece de boli. Un bărbat s-a prezentat de 64 de ori la spital, în decurs a două luni

Românii devin speriați pe zi ce trece de boli. Un bărbat s-a prezentat de 64 de ori la spital, în decurs a două luni

Românii și-au dezvoltat fricile pentru bolile din prezent încât consideră că orice suferință trebuie tratată neapărat de medicii de la Urgențe, iar asta se întâmplă într-o perioadă în care unitățile de primiri urgențe sunt pline de pacienți cu viroze și gripă.

Spitalele sunt supraaglomerate, iar unele cazuri grave sunt preluate cu întârziere, cam asta e situația în momentul de față în România.

În fiecare zi, anticamera triajului de la UPU SMURD Bihor se umple de aparținători care își așteptă rudele aflate în camera de primiri urgențe.

Mulți dintre cei care ajung însă la urgențele spitalului aglomerează nejustificat acest serviciu.

„De exemplu, vin pentru dureri lombare de luni de zile, pentru tratament antialgic, dar fără să meargă către un consult de specialitate”, a spus Hadrian Borcea, medic-șef UPU SMURD Bihor.

A doua categorie sunt cei care vin frecvent pentru că au patologii, diverse tulburări.

Tânăr de 27 de ani, la ușa spitalului de cel puțin 64 de ori în doar două luni

Există și pacienți care se prezintă la camera de primiri urgențe zilnic sau de mai multe ori pe săptămână.

Unii dintre ei devin nervoși foarte repede dacă nu sunt preluați de medici.

Un caz devenit celebru la UPU SMURD Bihor este cel al unui bărbat de 27 de ani care, în decurs de 2 luni, s-a prezentat de nu mai puțin de 64 de ori.

Este consumator de cocaină și a venit de fiecare dată pentru o analiză de sânge care să indice dacă a făcut sau nu infarct miocardic.

„Din păcate, acești pacienți, care nu sunt în număr mic, duc la timpi de așteptare prelungiți uneori pentru persoane care au realmente probleme acute.

Din păcate sunt alții cu alte probleme care ar trebui luați mai în serios și care trebuie să aștepte pentru că cineva consumă ce n-ar trebui”, a mai spus acesta.

Unii dintre pacienți se prezentau la spital pentru a solicita medicație la primele semne de viroză respiratorie, deși tratamentul poate fi aplicat și acasă, potrivit Digi24.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?