Românii sechestrați în Spania s-au întors în țară
Cei 27 de muncitori români care fuseseră sechestrați în regiunea Sevilla din Spania au revenit în țară, ei fiind preluați de polițiști, în această dimineață, din vama arădeană Turnu. Românii au revenit în țară cu un autocar, urmând să fie escortați de polițiștii de la Crimă Organizată pe tot traseul.
Un număr de 24 de români dintre cei 27 care au fost sechestrați în apropierea regiunii Sevilla (Spania) și au fost salvați de autoritățile spaniole sunt din județul Constanța. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Constanța, Marilena Mrejeru, a declarat că din cei 27 de români, 21 sunt din Mangalia, trei din Constanța și trei din București și Giurgiu.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, subinspector Radu Croitoru, a declarat că autoritățile românești au aflat de această poveste pe data de 14 septembrie, atunci când două femei din Mangalia au depus plângere la poliție, reclamând tratamentul inuman la care sunt supuși zeci de români care plecaseră la începutul lunii septembrie în Spania.
Autoritățile spaniole nu au reușit să dea de urma a încă patru cetățeni români care fac parte din același grup și despre care nu se mai știe nimic de câteva zile, existând indicii că ar fi fost sechestrați de traficanții de carne vie.
Polițiștii constănțeni continuă investigațiile pentru identificarea celor trei persoane care au intermediat această afacere. Ei sunt cercetați, deocamdată, pentru înșelăciune. Oamenii legii strâng probe pentru a vedea dacă cei trei pot fi cercetați și pentru trafic de persoane.