Românul stabilit în Ungaria și bătut de polițiști la Izsak, la începutul lunii aprilie, a murit după ce anchetatorii au căzut cu genunchii pe burta lui în timpul altercației, se arată în raportul medicilor de ambulanță solicitați la postul de Poliție Izsák, citat de cotidianul „Népszabadság”.
În 11 aprilie, Geza Fazekas, un purtător de cuvânt al Procuraturii, citat de MTI, anunța că un bărbat, cetățean român rezident în Ungaria, a murit din cauza rănilor după ce a fost bătut de doi ofițeri de Poliție, la Izsák, în sud-estul Ungariei.
Miercuri, ziarul „Népszabadság” a anunțat că a intrat în posesia raportului medicilor de pe ambulanțele care fuseseră solicitate la postul de Poliție Izsak, unde era anchetat József Bara. Potrivit raportului, medicii de pe cele două ambulanțe chemate la postul de Poliție au constatat că victima avea numeroase răni care sângerau, printre care o leziune de circa un centimetru la urechea dreaptă și alte răni pe burtă și pe spate. Medicii i-au întrebat pe polițiștii care îl anchetau pe bărbat despre răni, iar anchetatorii au răspuns că acesta s-a opus reținerii și s-a bătut cu ei, moment în care a căzut, iar ei, la rândul lor, au căzut cu genunchii pe burta lui.
Medicii de pe ambulanță au menționat în raport greutatea polițiștilor, respectiv circa 100-110 kilograme.
După conflictul avut cu polițiștii, aceștia au spus că l-au imobilizat pe bărbat, care stătea pe jos și înjura, după care l-au așezat pe scaun, însă acesta a căzut și s-a lovit la cap. Polițiștii l-ar fi așezat de alte două ori pe bărbat pe scaun, însă acesta cădea, moment în care anchetatorii și-au dat seama că bărbatului îi este rău și au încercat să îl resusciteze.
Potrivit sursei citate, viața bărbatului nu ar fi putut fi salvată nici dacă ar fi fost transportat de urgență în spital, din cauza hemoragiei interne.
Totodată, conform ziarului citat, polițiștii au declarat în fața instanței că nu au încercat decât să înfrângă rezistența bărbatului.
Autoritățile ungare nu au exprimat încă o poziție definitivă cu privire la cauza decesului bărbatului.
Familia victimei a intentat un proces și cere, potrivit avocatului Magyar György, daune atât angajatorului bărbatului, cât și Poliției, mai scrie „Népszabadság”.
Totodată, cotidianul maghiar scrie că despre audiere nu a existat niciun proces-verbal, întrucât cazul furtului fusese închis în octombrie.
În aprilie, MAE român dispusese Ambasadei de la Budapesta și oficiilor consulare ale României din Ungaria să solicite imediat autorităților ungare informații privind ancheta despre decesul cetățeanului român la Izsak, care ar fi fost bătut de polițiști. „Reprezentanții diplomatici români au transmis deja așteptările autorităților române ca vinovații de agresiune asupra cetățeanului român reținut de autoritățile ungare și care ulterior a decedat să fie trași la răspundere conform legii”, se arăta într-un comunicat de atunci al MAE, transmis MEDIAFAX.
Un purtător de cuvânt al Procuraturii, Fazekas Geza, citat de MTI, anunța atunci că cei doi polițiști care l-au anchetat pe român sunt suspectați că l-au bătut pe acesta timp de două ore, iar personalul ambulanței chemat la fața locului nu a putut să îl resusciteze.
Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a fost încarcerat la Orgovany, fiind suspectat că a furat o drujbă, porivit MTI.
Șeful poliției ungare Karoly Papp se declara „consternat” și cataloga acest eveniment ca „inaceptabil, de neprmis, intolerabil”, dar a refuzat să dezvăluie detalii suplimentare, adăugând că o anchetă penală este în curs. Papp adăuga că cei doi suspecți au fost demiși și arestați preventiv pe 30 de zile, iar superiorii lor la nivel local au fost suspendați din funcții.