Românul Marius Vizer, în mijlocul unui mare scandal din sportul mondial
Potrivit The Guardian, Vizer, care a fost singurul candidat pentru un nou mandat la șefia SportAccord, a declarat că forul internațional olimpic încearcă să blocheze planul lui Vizer de a organiza Jocurile Mondiale Reunite.
Marius Vizer, care este și președintele Federației Internaționale de Judo, susține că germanul Thomas Bach intervine în autonomia federațiilor internaționale.
„După ce am devenit președintele SportAccord, am încercat tot timpul să dezvolt o colaborare constructivă cu președintele CIO, Tomas Bach. Din păcate aceasta nu a devenit niciodată realitate. Domnule președinte, nu mai blocați strategia SportAccord și misiunea sa de identificare și organizare a conferințelor și jocurilor reunite. Nu mai încercați să creați o teorie în jurul căreia sporturile sunt sau nu eligibile pentru jocurile multi-sport”, i s-a adresat Vizer lui Bach, prezent în sală, în timpul reuniunii SportAccord de la Soci (Rusia).
De obicei, CIO organiza ședințe ale Comitetului Executiv în timpul întrunirilor SportAccord, însă de această dată nu a mai făcut-o.
De asemenea, CIO a interzis reprezentanților orașelor candidate pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 să participe la întâlnirea SportAccord.
„Nu încercați să impuneți organizatorilor de evenimente SportAccord cum să distribuie fondurile pe care noi le generăm. Nu interveniți în autonomia organizațiilor sportive”, a adăugat Vizer.
Totodată, Vizer a criticiat Agenda 2020 a CIO, care a fost aprobată în decembrie, și prin care se dorește ca Jocurile Olimpice să devină mai atractive pentru spectatori, orașe candidate și sponsori. „Agenda 2020 cu greu aduce un beneficiu real sportului, federațiilor internaționale sau sportivilor”, a explicat Vizer.
La rândul său, Thomas Bach, care este președintele CIO din 2013, i-a răspuns astfel lui Vizer: „Senzația mea este că părerea este exclusiv a dumneavoastră. Împreună avem nevoie de credibilitate. Această credibilitate poate fi obținută numai dacă avem unitate în diversitate.”