Prima pagină » Știri » Rudel Obreja, despre judecătorul din dosarul său: ”M-a condamnat ca să nu își pună DNA pe urme”

Rudel Obreja, despre judecătorul din dosarul său: ”M-a condamnat ca să nu își pună DNA pe urme”

Rudel Obreja, despre judecătorul din dosarul său: ''M-a condamnat ca să nu își pună DNA pe urme''
Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box a declarat marți pentru MEDIAFAX că așteaptă repunerea pe rol a dosarului în care este cercetat pentru trafic de influență, precizând că în opinia sa, judecătorul fondului, Geanina Terceanu, l-a condamnat "ca să nu își pună DNA pe urme".

„Doamna judecător Geanina Terceanu, cea care a soluționat fondul, mi-a dat condamnare de trei ani fără nicio probă. A nesocotit probele pe care le-am adus eu ca sa nu își pună DNA-ul pe urme”, a declarat Rudel Obreja pentru MEDIAFAX, după ce Curtea de Apel București a decis ca ultimul termen al procesului să fie rejudecat.

Geanina Terceanu este judecătorul care pe l-a condamnat, în prima instanță, la trei ani de închisoare cu executare pe Rudel Obreja în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanța supremă, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa.

„Am spus în mod public că am fost neîndreptățit. Doamna judecător mi-a respins toate probele încă de la camera preliminară și nu a ținut cont de excepții și probe. A argumentat că pe parcursul judecății vom putea administra probe. Pe parcursul judecății mi le-a respins pe toate. Aștept repunerea pe rol pe 22 martie și judecarea în complet de divergență”, a mai declarat fostul președinte al Federației Române de Box.

Magistrații Curții de Apel București au decis, marți, ca ultimul termen din dosarul în care Rudel Obreja este acuzat de trafic de influență, să fie rejudecat „pentru reluarea dezbaterilor în complet de divergență, cu referire la posibila existență a unui caz de nulitate absolută, constând în neanalizarea situației de fapt și a apărărilor inculpatului de către judecătorul fondului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță”, se arată în decizia instanței.

Astfel, la data de 22 martie, când se vor relua dezbaterile, trei magistrați ai Curții de Apel vor decide dacă se va rejudeca procesul.

Rudel Obreja a fost trimis în judecată, în martie 2014, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanța supremă, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa, el fiind judecat pentru trafic de influență.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, Rudel Obreja a pretins în mod direct, de la o persoană, denunțătoare în cauză, un milion de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor din compunerea completului învestit cu soluționarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, astfel încât îi va determina să pronunțe o hotărâre favorabilă acesteia. În acel dosar, denunțătorul declarase recurs împotriva unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru infracțiunea de favorizare a infractorului.

„Inculpatul Obreja Rudel a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro, să fie remisă înainte de pronunțarea hotărârii, iar diferența de 800.000 euro, după obținerea soluției favorabile. Pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Obreja Rudel a susținut că persoanele pe lângă care își exercita influența i-au transmis denunțătorului, prin intermediar, că va obține cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a „noului cod” (cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare NCP și NCPP)”, au precizat procurorii.

Recursul a fost soluționat anterior datei de 1 februarie 2014 și a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

În 24 ianuarie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv de instanța supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbușirea FNI.

Rudel Obreja mai este judecat într-un dosar, cunoscut sub numele de „Gala Bute”, în cadrul căruia este implicată și Elena Udrea. Dosarul are legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Citește și