Rușanu, Carabulea și Mârzac, trimiși în judecată în dosarul „Carpatica”

Publicat: 25 04. 2014, 17:22
Actualizat: 01 04. 2019, 21:23

Ilie Carabulea, proprietar al firmelor SC Atlassib SRL și SC Transcar SRL, societăți prin intermediul cărora deținea și controla în mod indirect compania de asigurări Carpatica Asig SA, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat , a anunțat vineri Direcția Națională Anticorupție, într-un comunicat de presă. Carabulea mai este acuzat de cumpărare de influență (două infracțiuni), dare de mită (două infracțiuni), folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (trei acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată ș instigare la uz de fals. Alături de Carabulea, și Dan Radu Rușanu, fostul președinte al ASF, și Marian Mârzac, fost membru al Consiliului ASF, au fost trimiși în judecată în același dosar.

Marian Mârzac, fost director general al SC Carpatica Asig SA, la data faptelor membru neexecutiv în Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, a fost deferit justiției pentru constituirea unui grup infracțional organizat, luare de mită (două infracțiuni), trafic de influență (două infracțiuni), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (trei acte materiale), abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit și instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, care a avut ca urmare obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

Cât despre Dan Radu Rușanu, la data faptelor președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), el va fi judecat, în același dosar, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, influențarea declarațiilor (11 infracțiuni), aflate în concurs real, favorizarea făptuitorului, în formă continuată (39 acte materiale), folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.

Carabulea, Mârzac și Rușanu au fost trimiși în judecată în stare de arest.

De asemenea, în dosarul „Carpatica” au mai fost trimise în judecată, în stare de libertate, nouă persoane, precum și SC Carpatica Asig SA.

Radu Mustățea, la data faptelor membru în Consiliul de Administrație al SC Carpatica Asig SA, iar ulterior și președinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la dare de mită (două infracțiuni), complicitate la luare de mită (două infracțiuni), complicitate la cumpărare de influență (două infracțiuni), complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, uz de fals. În cazul lui Mustățea, s-a dispus și este în vigoare măsura preventivă a controlului judiciar.

Elena Rusu, membru în conducerea SC Carpatica Asig SA, față de care s-a dispus și este în vigoare măsura preventivă a controlului judiciar, va fi judecată pentru constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită și complicitate la cumpărare de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (două infracțiuni)

Ina Ana Crudu, la data faptelor director general la SC Carpatica Asig SA, este acuzată de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la dare de mită și complicitate la cumpărare de influență.

Soția fostului ministru de Finanțe Daniel Chițoiu, Laura Elena Chițoiu, la data faptelor director al Direcției Avizări din cadrul ASF, va fi judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu contra intereselor publice, care a avut ca urmare obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

Ioan Opriș, expert tehnic auto în cadrul Biroului de expertize locale de pe lângă Tribunalul Sibiu, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Ioan Dacian Vinereanu, persoană din anturajul lui Mustățea, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la dare de mită, complicitate la cumpărare de influență, complicate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității în vederea obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (două acte materiale)

Georgel Călin, la data faptelor secretar general al ASF, va fi judecat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și abuz în serviciu contra intereselor publice, contra intereselor publice, care a avut ca urmare obținerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

Corneliu Silviu Modlveanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară – conducătorul Sectorului Asigurări la data faptelor, este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat și folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.

Cumnatul lui Adrian Năstase, avocatul Dan Odobescu, suspendat de drept din Baroul București și proprietar al unei societăți de asigurări, va fi judecat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.

Totodată, procurorii au trimis în judecată și societatea Carpatica Asig SA, pentru cumpărare de influență (două infracțiuni) și dare de mită (două infracțiuni).

Dosarul va fi judecat de Curtea de Apel București.

Procurorii arată, în rechizitoriul trimis instanței, că în anul 2012, SC Carpatica Asig SA, companie specializată în emiterea de polițe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situație financiară precară și necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.
Începând din mai 2013, Carabulea, împreună cu Mustățea și Mîrzac, „au constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA”, susțin procurorii.

„Carabulea Ilie (persoana care deține indirect și controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susținut și cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcție la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziția de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecția SC Carpatica Asig SA și pentru a evita suspendarea autorizației de funcționare de pe piața asigurărilor din România, până la remedierea deficiențelor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Potrivit anchetatorilor, ca intermediar în relația dintre Carabulea și Mîrzac a fost desemnat Radu Mustățea, membru în consiliul de administrație al SC Carpatica Asig SA, acesta având rolul de a comunica „rezultatele demersurilor infracționale ale lui Mîrzac Marian, precum și informații confidențiale obținute de la acesta din urmă”.

Gruparea respectivă a fost sprijinită, potrivit procurorilor, de Radu Dan Rușanu, președintele ASF, precum și de alte persoane din conducerea ASF, respectiv Georgel Călin, Laura Chițoiu și Moldoveanu Corneliu Silviu, precum și de Dan Odobescu.

La rândul lor, Ina Crudu, Elena Rusu, angajați la SC Carpatica Asig SA, precum și Ioan Dacian Vinereanu au aderat sau au sprijinit gruparea infracțională constituită.

„Constituirea grupului infracțional organizat și funcționarea lui s-a făcut, în timp, fiecare membru având atribuții specifice, bine determinate și specializate, în raport de problemele financiare întâmpinare de SC Carpatica Asig SA”, susțin procurorii.

Astfel, Marian Mîrzac și, ulterior, Ina Crudu au fost propuși și numiți director general la SC Carpatica Asig SA, „urmărindu-se în acest scop mărirea libertății de mișcare a inculpatului Mustățea Radu, prin înlăturarea, din conducerea societății de asigurări a altor persoane care nu erau dispuse să adere la practicile infracționale”.