Rusia cere NATO să nu mai copieze puștile Kalașnikov
Rusia a acuzat NATO joi că trece cu vederea fabricile din state membre care produc modelul sovietic de puști Kalașnikov, fără a deține licențe adecvate, și a amenințat că va cere compensații, relatează Reuters.
Noul ambasador rus la NATO, Dmitri Rogozin, a repetat acuzațiile conform cărora puștile Kalașnikov, sau AK-47, au avut atât de mare succes la export încât firmele de stat din țările foste aliate comuniste ale Rusiei, care sunt membre NATO, copiază modelul fără a avea licență.
Acesta a prezentat o listă cu fabrici din state NATO care produc și exportă mii de copii de Kalașnikov în Orientul Mijlociu, Africa și Asia.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro