Prima pagină » Știri » Rusia și aliații săi surpriză! Țările care îl susțin pe Vladimir Putin (DOCUMENTAR)

Rusia și aliații săi surpriză! Țările care îl susțin pe Vladimir Putin (DOCUMENTAR)

De la delanșarea invaziei în Ucraina, Rusia este tot mai izolată pe plan mondial. Dacă până acum avea numeroși aliați strategici, rând pe rând s-au delimitat de Moscova după acțiunea ordonată de președintele Vladimir Putin. Așa că Rusia a ajuns să fie susținută doar de câteva țări, precum Cuba, Coreea de Nord, Belarus, Myan Miar și Siria lui Bashar Al-Assad, cel care impune un regim criminal sângeros cu sprijinul… Moscovei.

Cel mai important aliat al lui Vladimir Putin, Belarus, este gata să facă orice pentru a-i face pe plac Mosovei. Adică s-ar alătura și invaziei, dacă va fi nevoie. Într-o înregistrare a agenției de știri de stat Belta, președintele Aleksander Lukașenko spunea:

„Trupele noastre nu participă în niciun fel la această operațiune. Nu ne vom justifica aici cu privire la participarea sau neparticiparea noastră la acest conflict. Trupele noastre nu sunt acolo, dar dacă va fi necesar, dacă Belarus și Rusia au nevoie de ele, vor fi acolo”

În replică, Zelensky a avut un mesaj pentru „vecinii” bieloruși. „Voi decideți cine sunteți și cine să deveniți. Cum veți privi în ochii copiilor voștri. Cum veți privi unul în ochii celuilalt. În ochii vecinului vostru. Și noi suntem vecinii voștri”, a spus Zelensky.

Și nu după mult timp de la această declarație, Belarusul a desfășurat mai multe trupe la graniţa sa cu Ucraina. „Acestea sunt grupuri bine antrenate de reacţie rapidă care sunt gata să stopeze orice provocare şi orice acţiune armată împotriva Belarusului”, a anunţat Lukaşenko. Mai mult, liderul de la Misk i-ar fi cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să desfăşoare un complex suplimentar de rachete S-400 la vest de capitala țării. Aceste rachete, spune el, ar fi necesare pentru a apăra teritoriul țării sale.

Orice acțiune internațională menită să lezeze orice principiu democratic lansat și susținut de Statele Unite ale Americii este salutată de rivalul de moarte Coreea de Nord. Astfe, după ce Rusia a invadat Ucraina, Phenianul a avut o reacție… așteptată: Statele Unite sunt „cauza fundamentală a crizei din Ucraina”. Concret, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe nord-coreean, a fost postat un document semnat de Ri Ji Song, cercetător al Societăţii pentru studii de politică internaţională, în care se scrie că Washingtonul a continuat o politică de supremaţie militară în ciuda cererii legitime a Rusiei pentru securitatea sa. În plus, oficialul nord-coreean a reproşat SUA că are dublu standard la adresa restului lumii şi că se amestecă în treburile interne ale altor ţări în numele „păcii şi stabilităţii”, denunţând în acelaşi timp drept “nefondate măsurile de autoapărare luate de aceste ţări pentru a-şi asigura propria securitate naţională”.

La scurt timp după ce Rusia „a recunoscut” independența regiunilor separastiste proruse Luhansk și Donețk din estul Ucrainei, ministrul Afacerilor Externe din Siria a spus că sprijină hotărârea. Mai mult decât atât, şeful diplomaţiei siriene a denunţat faptul că Occidentul acţionează ”împotriva Rusiei în acelaşi mod” în care a făcut-o ”împotriva Siriei în timpul războiului” şi a insistat că Statele Unite şi alte ţări ”sprijină terorismul” în ţara arabă.

Cât despre sancțiunile impuse de Washington, Europa şi alţi actori internaţionali, ministrul sirian a declarat că „măsurile economice occidentale ilegale şi coercitive sporesc suferinţa poporului sirian şi îl privează de nevoile de bază”.

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, alt aliat al Rusiei în America Latină, l-a asigurat pe Vladimir Putin de sprijinul său în criza din Ucraina: „Venezuela este cu Putin, este cu Rusia. Venezuela este cu cauzele curajoase şi juste din lume”. La o zi după Venezuela… și Cuba și-a declarat sprijinul față de Rusia în acest conflict. Ministrul Afacerilor Externe cubanez a afirmat într-un comunicat de presă că „Hotărârea SUA de a impune o expansiune progresivă a NATO spre frontierele Federaţiei Ruse constituie o ameninţare pentru securitatea naţională şi pentru pacea regională şi internaţională”.

La rândul său conducătorul spiritual al Iranului, Ali Khamenei a spus că „Americanii sunt la baza acestei crize. Dacă ei nu pot crea o criză, companiile producătoare de arme nu pot lucra la capacitate maximă. Au nevoie de crize pentru a satisface interesele acestei mafii”. Şi preşedintele Nicaraguei, Daniel Ortega, şi-a exprimat sprijinul pentru omologul său rus în privința recunoașterii celor două regiunie separatiste.

China a votat împotivă la rezoluția Națiunilor Unite care condamna agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Un oficial guvernamental chinez a evitat întrebările cu privire la condamnarea acțiunilor Rusiei sau despre… invazie. Asta după ce ministrul adjunct de externe al Chinei, Hua Chunying, care a vorbit anterior despre menținerea păcii prin dialog și a spus că situația „nu este ceea ce am sperat să vedem”, s-a grăbit să arate cu degetul către SUA, dând de înțeles că Washingtonul este „vinovat”. Și de câte ori s-a vorbit despre invazia Rusiei, liderii politici ai Chinei au evitat toate întrebările.

În acest context, China nu se va alătura guvernelor SUA și UE la impunerea sancțiunilor financiare împotriva Rusiei; „Nu ne vom alătura unor asemenea sancțiuni și ne vom păstra schimburile economice, financiare normale cu toate părțile relevante. Dezaprobăm sancțiunile financiare, în mod special cele lansate unilateral, deoarece nu au o bază legală solidă și nu vor avea efecte benefice” a spus Guo Shuqing, președintele Comisiei de Reglementare Bancare și Asigurătoare Chineze. NOU!

Controversatul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, singurul lider mondial primit la Kremlin și așezat alături de Vladimit Putin, a declarat că țara va continua să îşi menţină neutralitatea faţă de invadarea Ucrainei. Bolsonaro a refuzat să condamne invazia Rusiei. Mai mult, acesta a spus că ucrainenii și-au „pus speranța națiunii lor în mâinile unui comediant, aluzie la faptul că Volodimir Zelenski a fost actor de comedie înainte de a fi ales președinte. Ba chiar, liderul Braziliei a susținut că este în sprijinul păcii, dar că nu vrea să atragă mai multe probleme țării pe care o conduce.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și