Vaccinul rusesc Sputnik V are o eficiență de 92% în procesul de protejare a oamenilor împotriva COVID-19, conform rezultatelor intermediare, a declarat miercuri fondul suveran al țării, relatează Reuters. Acest grad de eficiență este mai mare decât cel anunțat de companiile Pfizer și BioNTech pentru produsul lor, 90%.
Procentele au fost făcute publice miercuri la Moscova și se bazează pe publicarea rezultatelor iniţiale ale testării avansate pe pacienţi umani, fiind al doilea în cadrul cursei internaţionale pentru găsirea soluţiei de combatere a pandemiei de COVID-19. Rezultatele interimare provin de la primii 16.000 de participanţi la studiu, care au primit ambele doze din vaccinul în două etape, a precizat Fondul Rus de Investiţii Directe (RDIF).
Cea de-a treia fază a testării produsului Institutului Gamaleia are loc în 29 de clinici din Moscova şi va implica în total 40.000 de voluntari, dintre care un sfert vor primi o injecţie placebo. RDIF afirmă că şansele de îmbolnăvire sunt cu 92% mai mici pentru cei vaccinaţi cu Sputnik V, faţă de cei cărora li s-a administrat un placebo. Rata respectivă este cu mult mai mare decât cea de 50% stabilită de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (US Food and Drug Administration, FDA) ca prag pentru vaccinuri.
Vaccinul Sputnik V a fost înregistrat pentru uzul public în august. Rusia a fost prima ţară care a acordat o astfel de certificare, însă înainte de începerea testelor pe scară largă, care a avut loc abia în septembrie.
„Arătăm, pe bază de date, că avem un vaccin foarte eficient”, a declarat şeful RDIF, Kirill Dimitriev. Acesta a mai spus că este un eveniment despre care cercetătorii le vor povesti într-o bună zi nepoţilor.