Rusia vrea să revină în fruntea industriei aviatice internaționale, prin lansarea avionului Superjet
Rusia va prezenta, miercuri, primul avion comercial modern, destinat pieței mondiale și denumit Superjet, în încercarea de a revitaliza industria aviatică națională, transmite Reuters.
Construit de Suhoi, cel mai mare producător de avioane de război din fosta Uniune Sovietică, avionul civil Superjet este proiectat pentru un număr cuprins între 78 și 98 de pasageri, destinat curselor regionale și dezvoltat în colaborare cu grupul american Boeing.
Aeronava va fi prezentată la o unitate militară Suhoi din estul Rusiei, miercuri, 26 septembrie. Primul zbor, programat inițial pentru luna septembrie, a fost amânat cu o lună sau două.
În timp ce implicarea Boeing în dezvoltarea avionului Superjet este considerată de analiști mai mult simbolică, grupul american fiind interesat de dobândirea accesului la furnizorii ruși de titan pentru următarea sa generație de avioane, mai multe companii din Franța și Italia au investit sume importante în acest proiect.
Miza este o piață de opt miliarde de dolari pentru avioane de curse regionale, dominată de grupurile Embraer, din Brazilia, și Bombardier, din Canada, deși această valoare este relativ mică, prin comparație cu investițiile anuale de 60 de miliarde de dolari pentru producția avioanelor de mari dimensiuni ale Boeing sau Airbus.