RUTĂ ALTERNATIVĂ. O nouă șosea cu două benzi ar putea fi construită între județele Prahova și Brașov
Compania Națională de Investiții a lansat licitația referitoare la studiul de fezabilitate al unei noi șosele, cu două benzi, între județele Prahova și Brașov. Șoseaua ar reprezenta o rută alternativă la DN1.
Ofertele pentru lictiație vor fi deschise pe 19 mai, iar studiul de fezabilitate va fi făcut în patru luni.
Este vorba despre o șosea de 24 de kilometri între Săcele și Câmpina, aproape 14 kilometri din această șosea fiind pe teritoriul județului Brașov. Aceasta ar reprezenta o alternativă la DN1 chiar și pentru camioanele de mare tonaj.
Viitoarea șosea ar putea înlocui un drum pietruit din comunca prahoveană Valea Doftanei.
Adrian Veștea, președinte Consiliul Județean Brașov: „Nu putem avea o estimare în momentul de faţă dar cu siguranţă în urma finalizării studiului de fezabilitate putem să avansăm şi o valoare”.
Dacă se va decide contruirea, viitorul drum peste munți va avea două benzi, câte una pentru fiecare sens și o lățime de opt metri.
CFR SA a predat amplasamentele pentru modernizarea căii ferate Brașov-Apața și Cața-Sighișoara
Compania CFR SA a anunțat, marți, că a predat amplasamentele pentru modernizarea căii ferate între Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, astfel încât pe aceste sectoare să se poată circula cu 160 km/h.
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, cele două secțiuni predate Asocierii RailWorks au o lungime totală de 86 de kilometri.
„Modernizarea căii ferate pe cele două subsecțiuni, în lungime totală de aproximativ 86 de km, cuprinde o gamă variată de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente, linii C.F, consolidări poduri, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, lucrări de energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, instalatii electrice, semnalizare, protecţia mediului. implementarea sistemului ERTMS nivel 2, beneficiile finale ale proiectului fiind creșterea vitezei de circulație a trenurilor de călători la 160 km/h, reducerea duratei de călătorie, creșterea gradului de siguranță feroviară și îmbunătăţirea gradului de confort în staţiile de cale ferată”, se arată în comuniocat.
Contractul, în valoare de 2,9 miliarde lei, fără TVA, este finanțat din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei al Uniunii Europene (85%) și de la bugetul de stat, iar perioada de implementare este de 108 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor (48 de luni aferente execuției, respectiv 60 de luni pentru garanție).
Contracul de execuție a lucrărilor de modernizare pe subsecțiunile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara a fost semnat în luna martie a acestui an, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în luna aprilie.