Ryanair vine cu precizări legate de incidentul de pe ruta București – Londra
„Acest zbor din București către Londra Stansted (21 ianuarie) a fost întârziat din cauza unei probleme tehnice minore la aeronavă. Pentru a minimiza întârzierea, clienții s-au îmbarcat într-o aeronavă înlocuitoare căreia i s-a efectuat un tratament de degivrare înainte de a decola către Londra. La scurt timp după decolare, ca măsură de precauție, aeronava a revenit pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, după ce membrii echipajului au raportat un fum neidentificat în cabină (despre care noi credem că a fost cauzat de ingerarea fluidului de degivrare în sistemul de climatizare). Membrii echipajului au notificat controlorii de trafic aerian, iar aeronava a aterizat în condiții normale la București, și în prezent este inspectată de tehnicienii Ryanair. Pasagerii au primit vouchere pentru gustări și băuturi răcoritoare și urmează să se îmbarce într-o aeronavă înlocuitoare care va decola către Londra Stansted mai târziu în cursul zilei de astăzi. Ryanair le prezintă scuze sincere clienților afectați de această întârziere”, au transmis reprezentanții companiei.
Precizările vin în contextul în care un avion Ryanair, ce a decolat de pe aeroportul Henri Coandă, la ora 10:56, cu destinația Londra, a anunțat la scurt timp după decolare că va reveni pe aeroport și a aterizat la 12:11 pe Otopeni. Aterizarea a fost precedată de survolarea spațiului aerian din apropierea Bucureștiului pentru a consuma combustibil. În aeronavă se aflau 169 de pasageri.
Un pasager a postat pe pagina sa de Facebook că, în timpul survolării, în avion au fost emanații de fum. Acesta a mai specificat că în cele trei ore de așteptare până la decolare nu a primit nicio sticlă de apă din partea personalului.
Potrivit explicațiile unuia dintre pasageri, degajarea de fum, comunicată de pilot pasagerilor, ar fi fost cauzată de vărsarea lichidului de degivrare peste un grup electric care ulterior a luat foc în timpul zborului.