Sfântu Gheorghe a depășit, luni, rata de infectare de 3 la mia de locuitori, iar toate unitățile de învățământ trec în scenariul roșu.
Populația a fost informată de situația din municipiu prin mesaj RO-Alert. Nasca de protecție devine, astfel, obligatorie în toate spațiile deschise și închise, iar școlile trec la scenariul 3.
”Având în vedere contextul epidemiologic actual, precum şi creşterea alarmantă a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2, ceea ce reprezintă în momentul de faţă depăşirea de peste 3 la mia de locuitori, I.S.U. Covasna a transmis astăzi un transmis un mesaj de avertizare RO-ALERT în municipiul Sfântu Gheorghe cu recomandări privind respectarea regulilor de distanţare şi igienă”, a transmis, luni, ISU Covasna.
”Facem încă o dată apel la cetăţeni să respecte regulile şi recomandările făcute de autorităţi, pentru ca, împreună, să reuşim diminuarea efectelor acestei pandemii”, mai transmite ISU.
La nivelul județului Covasna, potrivit datelor transmise de DSP, incidența cumulată a cazurilor de infectare pentru ultimele 14 zile este de 1,68 la mia de locuitori.
Reamintim că pe 29 septembrie, Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, a anunțat că a fost depistat cu coronavirus. Edilul a precizat că a făcut testul după ce a avut febră și nu a mai simțit gustul pastei de dinți.
“Ieri am avut febră, iar în această dimineaţă (marți dimineața-n.r.) nu am simțit gustul pastei de dinți. Deoarece acestea sunt simptome ale infecției cu noul coronavirus, am făcut un test. Rezultatul a fost pozitiv. Mă simt puțin slăbit, dar per total sunt bine. Mâine mă duc la spital pentru o nouă examinare și bineînțeles că voi urma recomandările medicilor”, a scris primarul pe Facebook.