Prima pagină » Știri » S-a inaugurat primul centru de transplant renal din țară, la Brașov

S-a inaugurat primul centru de transplant renal din țară, la Brașov

S-a inaugurat primul centru de transplant renal din țară, la Brașov
Primul centru privat de transplant renal, acreditat de Agenția Națională pentru Transplant (ANT), a fost inaugurat, marți, la Spitalul Sf. Constantin din Brașov, însă primele operații vor fi făcute de medici din Elveția, doctorii români urmând să asiste la acestea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Centrul de Transplant Renal Profesor Gilles Mentha” și-a primit numele în memoria profesorului Gilles Mentha, care și-a manifestat în numeroase rânduri susținerea pentru acest demers, dar și în onoarea parteneriatului pentru performanță pe care instituția l-a semnat cu Spitalul Universitar din Geneva.

Acreditarea a fost un proces lung, care a început în anul 2012.

„Obținerea acreditării este, înainte de toate, o reușită de care suntem mândri cu toții. Este, până la urmă, o confirmare a profesionalismului de care dă dovadă echipa Spitalului Sf. Constantin. Cu toate acestea, transplantul renal rămâne o provocare profesională pe care o tratăm cu seriozitate și dedicare”, a spus dr. Bogdan Moldovan, șeful secției Chirurgie Generală la Spitalul Sf. Constantin.

În ceea ce privește o colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, medicul a spus că unității medicale i s-a cerut un istoric pe un număr de intervenții, însă acesta deocamdată nu există.

„Sperăm ca anul viitor să putem intra poate în finanțarea CAS și atunci pacienții să poată beneficia de decontarea CAS și noi să nu mai fim nevoiți să ne batem capul cum găsim finanțare”, a mai spus dr. Moldovan.

Lista de așteptare în vederea intervenției chirurgicale de transplant a fost mai lungă, dar din cauza prelungirii procesului de acreditare ea s-a limitat la un tânăr, primitorul, și sora lui, donatorul, care, în prezent, efectuează teste și analize necesare pentru stabilirea compatibilității.

Primul cuplu evaluat, mama (donator) – fiu, nu a fost 100% compatibil, motiv pentru care s-a cerut un răgaz de trei luni pentru repetarea unor teste..

Dr. Bogdan Moldovan, coordonatorul acestui centru, spune că echipa de chirurgie va debuta cu transplantul renal de la donatorul viu urmând ca, treptat, aici să se realizeze transplant renal de la donatorul aflat în moarte cerebrală, transplant hepatic, transplant pancreatic și multiorgan.

Medicul a mai spus că primele operații de transplant vor fi făcute cu ajutorul medicilor de la Spitalul Universitar Geneva, Elveția, unde s-a pregătit și echipa medicilor români de la Spitalul Sf. Constantin.

Costul unui transplant renal este de aproximativ 25.000 de euro, însă primele operații vor fi finanțate prin Agenția Națională pentru Transplant.

Activitatea centrului de la Brașov este tutelată de Centrul de Transplant din Geneva, iar la început, operațiile vor putea fi programate și vor putea fi realizate doar la pacienții care au un donor viu înrudit familial.

„În primul rând pentru noi este un nou început. Am vrut să ne alăturăm eforturilor celorlalte centre pentru a da o șansă în plus pacienților aflați în insuficiență renală cronică, dializați sau aflați în predializă. Ceea ce ne dorim noi este să introducem trasplantul ca o activitate curentă, nu ceva extraordinar, ci ceva de zi cu zi. Partea financiară la momentul acesta necesită niște clarificări în sânul echipei. Bineînțeles că ne dorim ca transplantul să fie gratuit, pentru pacient fiind dovada maximă de altruism, deci o astfel de activitate în mod normal vom încerca să o facem fără participarea financiară a pacienților, ci inițial prin găsirea de finanțări din partea oamenilor generoși prin fundația pe care noi o patronăm, după care prin accesarea Programului Național de Transplant”, a spus dr. Bogdan Moldovan, șeful secției Chirurgie Generală la Spitalul Sf. Constantin, într-o conferință de presă.

Tânărul care se află pe lista de așteptare pentru transplant, Vasile Negrea, în vârstă de 31 de ani, și care în prezent face dializă de trei ori pe săptămână, spune că așteaptă să facă acest transplant încă din 2012.

„În 2012 am fost diagnosticat cu insuficiență renală acută și mi s-a spus că trebuie să fac transplant renal pentru a renunța la dializă. Inițial a vrut mama mea să îmi doneze un rinichi, dar nu am fost compatibili, iar următoarea a fost sora mea, am făcut analizele și suntem compatibili. Următorul pas este să scadă anticorpii din organismul meu ca să putem face transplantul”, a spus Vasile Negrea.

El a adăugat că ar putea face o astfel de operație la Spitalul Fundeni din București, la Cluj sau la Brașov, dar a ales Spitalul Sf. Constantin din Brașov pentru că are mai multă încredere într-un spital privat, iar operația este gratuită.

Deși și la Spitalul Județean Brașov ar avea această posibilitate, el nu vrea să facă operația acolo pe motiv că i s-ar fi cerut șpagă.

„Nu este neapărat vorba de costuri, pentru că operația este gratis. Însă condițiile de aici sunt mult mai bune, medicii sunt mult mai bine organizați și își dau mult mai mult interesul decât la Spitalul Județean”, a afirmat pacientul.