S-a înființat POLIȚIA ANIMALELOR

Publicat: 21 08. 2014, 08:48
Actualizat: 31 01. 2019, 18:30

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) are o nouă structură – Poliția animalelor – în cadrul căreia lucrează opt inspectori în Capitală și câte unul în fiecare județ, care vor face controale privind bunăstarea animalelor, de la ferme, la laboratoare.

Poliția sanitar-veterinară a animalelor funcționează ca serviciu, în cadrul Direcției generale control oficial din ANSVSA, după ce Guvernul a adoptat în ședința de marți o hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1415/2009 privind organizarea și funcționarea ANSVSA.

Directorul Direcției generale control oficial din ANSVSA, Maximilian Drăgan, a declarat pentru MEDIAFAX că noua structură va fi condusă de un șef serviciu ce urmează să fie desemnat prin concurs și are prevăzute minim opt posturi de inspectori în cadrul structurii centrale a ANSVSA și cel puțin câte unul la fiecare direcție sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor (DSVSA) județeană.

Numărul total de posturi în cadrul ANSVSA este de 5.419, potrivit HG adoptate marți.

Inspectorii din Poliția sanitar-veterinară a animalelor vor controla de la ferme, crescătorii, abatoare, grădini zoologice sau circuri, la laboratoare unde se fac experimente pe animale, pentru a verifica dacă sunt respectate condițiile privind bunăstarea animalelor.

În această perioadă se va pune un accent deosebit pe adăposturile pentru câini fără stăpân, a mai spus Drăgan.

Cele mai grave încălcări ale legislației privind protecția animalelor (Legea 205/2004), adică uciderea și schingiuirea animalelor sau folosirea lor la lupte, pot fi pedepsite cu închisoare de la trei luni la un an, în aceste cazuri inspectorii urmând să sesizeze organele de urmărire penală.

Pentru nerespectarea condițiilor de creștere, adăpostire, hrănire sau asistență medicală a animalelor prevăzute de aceeași lege, inspectorii vor aplica amenzi de la 1.000 la 5.000 de lei, a mai spus Drăgan.

La începutul acestei luni, un îngrijitor dintr-un adăpost de câini fără stăpân din Dej, județul Cluj, care maltrata animalele, a fost amendat de inspectorii ANSVSA cu 3.000 de lei, fiind sesizate în același timp instituțiile abilitate de cercetare penală.

Controalele în adăposturile de câini fără stăpân vor continua și vor fi intensificate, în condițiile în care serviciul Poliția animalelor va deveni operațional și la nivelul DSVSA județene, arătau atunci reprezentanții ANSVSA.