Prima pagină » Știri » S-a reluat procesul lui Copos în dosarul Loteria

S-a reluat procesul lui Copos în dosarul Loteria

Continuarea judecării procesului patronului echipei Rapid, George Copos - acuzat de o fraudă de peste un milion de euro - a fost decisă de Curtea Constituțională, care a respins criticile aduse legii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), au informat surse oficiale.

Judecarea procesului în cazul Loteria, în care George Copos este acuzat de prejudicierea statului cu peste un milion de euro, a fost suspendată, în 15 februarie, după ce instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție a hotărât trimiterea dosarului la Curtea Constituțională, pentru controlul constituționalității unui articol de lege. Apărătorii solicitau ca judecătorii Curții Constituționale să stabiliească dacă acest text de lege încalcă prevederea legii fundamentale potrivit căreia moneda națională este leul, iar în textul contestat prejudiciul este stabilit în euro.

Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, astfel că, după ce își va motiva decizia, aceasta va fi înaintată instanței supreme, iar judecarea cazului va fi reluată, au informat, miercuri, surse oficiale.

Potrivit rechizitoriului, George Copos – patron al echipei Rapid, acționar la firmele Ana Electronic, Ana Group, Ana Hotels, Ana Pan, Ana Teleferic, Ana International, Ana Imep și Switel Corporation – este acuzat de o fraudă de peste un milion de euro.

În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție, se mai arată că Nicolae Cristea – fost director general și președinte al Consiliului de Administrație în cadrul Companiei Naționale Loteria Română (CNLR) – a plătit 800.000 de dolari clubului de fotbal Rapid, ca sponzorizări și publicitate, în perioada 1996-1999.

În plus, în 2002, Loteria Națională a închiriat pentru cinci ani, de la clubul Rapid, un panou publicitar în afara stadionului Giulești pentru suma de 175.000 de dolari pe an, preț de patru ori mai mare decât cel al pieței, susțin procurorii. În privința acestor sponsorizări, procurorii menționează, în dosar, că nu au dispus începerea anchetei, ci doar au vrut să sublinieze relațiile strânse dintre Copos și Cristea.

Procurorii menționează că relația de "afaceri privilegiate" dintre cei doi a început cu mult timp în urmă, când Loteria a început să dea ca premii televizoare de la Ana Electronic, unde Copos este acționar. La dosar este anexată și o "schemă a relațiilor de afaceri" dintre cei doi, in care mai apar Loteria Română, Fundația ProRapid și Clubul Rapid. (Mediafax)

Citește și