Prima pagină » Știri » Săftoiu: Există scenariul majorării taxei TV cu un leu, maximum doi

Săftoiu: Există scenariul majorării taxei TV cu un leu, maximum doi

Săftoiu: Există scenariul majorării taxei TV cu un leu, maximum doi
Președintele-director general al SRTv, Claudiu Săftoiu, a declarat miercuri, după audierea sa de către Comisia de Cultură din Senat, că există în acest moment un scenariu potrivit căruia taxa TV ar putea fi indexată cu indicele de inflație, el arătând că majorarea s-ar ridica la un leu, maximum doi

Președintele-director general al SRTv, Claudiu Săftoiu, a declarat miercuri, după audierea sa de către Comisia de Cultură din Senat, că există în acest moment un scenariu potrivit căruia taxa TV ar putea fi indexată cu indicele de inflație, el arătând că majorarea s-ar ridica la un leu, maximum doi

Întrebat dacă se majorează taxa TV, Săftoiu a precizat: „Asta a fost o discuție care a fost angajată încă de anul trecut de conducerea TVR, în condițiile în care rezultatele muncii profesioniștilor conving opinia publică cu privire la modificarea acestei taxe. În momentul acesta, trebuie spus că o serie de măsuri legislative fac din ce în ce mai grea misiunea Televiziunii publice, în condițiile în care taxa nu a mai fost modificată din 2003, iar salariul mediu pe economie s-a dublat din 2003 până în 2013”, a răspuns Săftoiu.

El a precizat că această situație pune o presiune foarte mare pe Televiziunea publică, care este nevoită să plătească datoriile „enorme” pe care le-a moștenit.

„Posibilitatea de a propune programe noi, de a oferi telespectatorilor români lucruri de calitate și de performanță este una foarte greoaie în condițiile în care am preluat Televiziunea publică cu o datorie de aproximativ 145 de milioane de euro. În mai puțin de un an, prin eforturile la care ne-am angajat, de a plăti datoriile prin reeșalonarea de către Guvernul României a datoriei la stat de 65 de milioane de euro, am rambursat, am plătit înapoi 30 de milioane de euro într-un interval de mai puțin de un an”, a adăugat Săftoiu.

El a spus că discuția este legată de posibilitatea cuplării interzicerii publicității la Televiziunea publică și indexarea taxei TV.

„Suntem de aceea în situația în care spunem că o indexare a taxei, o discuție legată de posibilitatea cuplării interzicerii publicității la Televiziunea publică cu o indexare – aceasta este o analiză în desfășurare. Comisia de Cultură are în vedere o discuție aplicată pe acest tip de calcul economic. Asta face ca, în situația în care se dorește sustenabilitatea Televiziunii, rămâne să fie un lucru sigur, iar discuția aceasta să fie ridicată frontal, în dezbatere publică și mai apoi aplicată evident prin modificări legislative obligatorii”, a subliniat Săftoiu.

Întrebat la cât s-ar ridica această majorare a taxei TV, Săftoiu a răspuns: „Aici sunt mai multe scenarii legate de posibilitatea de a fi indexată la indicele de inflație. Cred că cel mai mult ar fi o adăugire legată într-o proporție de un leu, maxim doi lei la actuala taxă”.

El a precizat că serviciul public de televiziune nu poate fi remunerat prin nicio altă contribuție decât prin cea a cetățenilor.

„Ceea ce nu se poate urmări la televiziunile comerciale care, evident, urmăresc profit și audiență și care în multe locuri depășesc niște standarde profesionale sau niște așteptări de natură inclusiv morală, se poate realiza la Televiziunea publică. Și consider că, așa cum serviciul medical, serviciul de ordine publică, așa cum serviciile de educație în România sunt susținute prin contribuția cetățenilor, Televiziunea publică trebuie susținută prin contribuția cetățenilor”, a mai spus Săftoiu.

Senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu a declarat, pe 17 octombrie, la o dezbatere organizată în Parlament, că în curând Comisia de cultură din Senat va elabora o propunere legislativă prin care să se interzică televiziunii publice să mai primească publicitate.

Potrivit raportului de activitate al SRTv pe anul 2012, TVR a avut anul trecut veniturile din publicitate în cuantum de 25.994.262 lei (4,48% din total venituri din exploatare), cu 12,04% mai mici față de anul 2011.

Totodată, veniturile TVR din taxa TV au fost anul trecut în cuantum de 333.002.496 lei (57,35% din total venituri din exploatare), cu 4,11% mai mari față de anul 2011.

Pe de altă parte, potrivit raportului de activitate al SRTv pe 2011, taxa TV, principala sursă de finanțare a activității (peste 70% din buget), a fost redusă pentru persoane fizice, de la 4,5 lei la 4 lei, încă din anul 2003, și nu a mai fost niciodată indexată. În prezent, în România este percepută una dintre cele mai mici taxe TV dintre țările Uniunii Europene, aceasta fiind de 4-5 ori mai mică decât taxele TV din Serbia, Polonia, Grecia, Slovacia și de 8 ori mai mică decât cea din Cehia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile