SALARIILE din Sănătate cresc cu 25% de la 1 octombrie
„De la 1 octombrie putem să aplicăm o creștere de 25% la salariul actual pentru tot persoanlul din sistemul sanitar. Sunt 181.000 de persoane în rețeaua Ministerului Sănătății și administrațiilor locale, 13.180 de persoane în instituțiile care au propria rețea, MAI, MApN”, a declarat premierul Victor Ponta.
UPDATE. Profesorii spun că vor face proteste la începutul sanului școlar dacă Executivul nu-și va menține promisiunea să le crească și lor salariile substanțial, așa cum a făcut în cazul medicilor.
Citiți aici ce Reacția profesorilor la majorarea salariilor medicilor
Impactul bugetar anual este în jurul sumei de 1,7 miliarde lei anual, a spus premierul.
Ponta a menționat că, pentru anul acesta, fondurile necesare sunt asigurate.
Prim-vicepreședintele Federației Sanitas, Marius Sepi, a precizat că aproximativ 224.000 de angajați din sistem ar urma să beneficieze de aceste majorări salariale, iar efortul bugetar va fi de aproximativ 1,3 miliarde de lei pe an.
El a mai spus că acestei majorări îi vor urma altele, tot de câte 25 la sută, care vor fi aplicate în 2016 și 2017.
„Este un prim pas și în următorii ani vor mai fi creșteri de câte 25 la sută, pentru a dubla efectiv salariile din sistem”, a declarat Marius Sepi.
Totodată, în această perioadă se vor căuta soluții pentru elaborarea unei legi privind statutul medicului, a mai spus liderul Sanitas.