Salariul primit de Mădălina Dobrovolschi, în calitate de purtător de cuvânt al președintelui Iohannis. Câți bani primea fosta jurnalistă

Publicat: 20 12. 2019, 13:17

Mădălina Dobrovolschi avea un salariu de 5.650 lei lunar, scrie adevărul.ro.

Potrivit declarației de avere aceasta deține, alături de soțul ei, două terenuri în Buftea cu o suprafață totală de 950 mp și două autoturisme.

În conturi are economii de 5.000 de euro și două credite bancare, unul de 630.000 lei și altul de 8.000 lei. Potrivit revistei Capital, aceasta împreună cu soțul ei, pilotul Emil Dobrovolschi, au cumpărat în 2018 o vilă de 350 mp. Tot atunci, ei au vândut apartamentul din Capitală cu 75.000 de euro.

Soțul Mădălinei are însă un salariu de patru ori mai mare decât ea, încasând în 2018 aproape 250.000 de lei.