Salvamarii vor ieși voluntar, de 1 Mai, pe plajele din Constanța și Mamaia
Deși sezonul estival începe pe litoral de la 1 Mai, serviciul de salvamar este asigurat și plătit, oficial, cu începere de la 1 iunie, astfel că, în fiecare dintre ultimii ani, în minivacanța de 1 Mai salvamarii ies pe plajă pe bază de voluntariat.
Potrivit coordonatorului Serviciului Salvamar din Mamaia, Gabriel Culea, salvamarii vor ieși pe plaje zilele acestea și vor patrula până după data de 1 Mai.
„Până în prezent au confirmat prezența aproximativ 20 de voluntari. Toți cei care sunt disponibili și și-au exprimat dorința. Ei se vor afla pe plaje, atât în Constanța, de la Modern, cât și în toată stațiunea Mamaia, până la Năvodari”, a spus Gabi Culea.
El spune că salvamarii vor veghea, inclusiv din foișoare, la siguranța tinerilor care vor vrea să facă prima baie în mare încă de la data de 1 Mai și vor încerca să tempereze elanul celor mai teribiliști.
„O să fim în patrulare pe plaje cu ATV-urile din dotare. Vom avea și șalupele pregătite să intervină. În fiecare an se găsesc câțiva tineri care vor dori să facă prima baie în mare de 1 Mai, dar sperăm ca apa rece să le schimbe intenția. De asemenea, vor fi și dintre cei sub influența alcoolului, care vor crea mici probleme, dar pe care sperăm să le depășim cu bine. În anii trecuți nu am avut situații foarte grave. Până acum nu am avut cazuri de persoane înecate și sperăm să rămână așa și anul acesta. Vom încerca să intervenim înainte de a fi vreo problemă. Încercăm să prevenim cât se poate de mult”, a afirmat Gabriel Culea.
El a adăugat că salvamarii vor avea în dotare ATV-uri, cu care vor patrula pe plajă, urmând să se axeze pe zonele cu aflux mai mare de tineri, cum ar fi zona cluburilor sau a celor unde sunt organizate diverse festivaluri, dar și ambarcațiuni cu motor, gata de intervenție în caz de solicitare. În plus, salvamarii vor avea și costume din neopren, în cazul unor intervenții deosebite.
Salvamari vor fi prezenți și pe plajele din sudul litoralului, de la Eforie la Vama Veche, în zonele cu afluență mare de turiști.