Salvamontist: Localnicii care au găsit avionul au păzit trupul pilotului să nu fie sfâșiat de animale

Salvamontist: Localnicii care au găsit avionul au păzit trupul pilotului să nu fie sfâșiat de animale
Publicat: 21/01/2014, 19:39
Actualizat: 07/02/2019, 17:11

Mircea Petrescu, unul dintre cei cinci salvatori montani din Ștei, care activează în Salvamont Bihor și care au participat la operațiunile de găsire a victimelor accidentului aviatic produs în Munții Apuseni, a povestit, marți, corespondentului MEDIAFAX, cum au decurs acțiunile de căutare.

„Am fost alarmați, nu știu la ce oră, că nu m-am uitat deloc la ceas până azi-dimineață, când m-am culcat, de la Dispeceratul Salvamont din Oradea, că a avut loc un accident aviatic la noi în zonă. Am plecat în câteva minute cu încă trei colegi din Ștei și ne-am întâlnit cu ceilalți doi colegi din patrula permanentă din Vârtop (sat la limita dintre județele Bihor și Alba – n.r.) în Pasul Ursoaia, între comuna Horea din județul Alba și comuna Poiana Horii din județul Cluj, unde era un comandament de criză gestionat de un colonel de la ISU din Alba. La sugestia mea, localnicii, salvamontiștii și pompierii ne-am împărțit în trei grupuri. Pentru că niște localnici au zis că au văzut un avion mic și care mergea jos deasupra Vârfului Petreasa, pe care îl cunoșteam, eu am mers acolo cu câțiva localnici, cu trei colegi salvamontiști și cu doi medici de la SMURD. Alt grup a mers spre Poiana Mărășoaia și ultimul spre Poiana Horii”, a relatat salvamontistul Mircea Petrescu.

Potrivit acestuia, grupul care se îndrepta spre Vârful Petreasa a ajuns într-un loc numit Dealul Cochii, unde s-a întâlnit cu un alt grup de salvamontiști, din Mărgău (județul Cluj).

„Când am ajuns pe Dealul Cochii, un localnic ne-a spus că unul dintre ei a găsit avionul. Prin telefon am primit confirmarea de la un coleg și am mers spre Dealul Petreasa, unde ni s-a spus că era avionul. Am avut noroc că pe drum ne-am întâlnit cu un grup de băieți cu mașini de teren și ne-au dus ei spre locul unde era avionul, că zăpada era groasă peste tot, între 20 și 40 de centimetri, dar în unele locuri și mai mare. Ei ne-au dus cu mașinile până la vreun kilometru de locul unde era avionul”, a afirmat Mircea Petrescu.

Salvamontistul a spus că întregul grup de localnici, salvatori montani și pompieri a pornit spre locul unde se afla avionul „mergând pe urmele localnicilor care l-au găsit”, iar în acest timp s-au mai întâlnit cu alte două persoane cu două mașini de teren.

„În timp ce vorbeam cu ei, au venit spre noi patru localnici care transportau pe o pătură o persoană rănită. Era tânăra de 23 de ani în stop respirator. Alături, pe picioarele lui, mai venea un doctor dintre cei patru care au fost în avion”, a povestit el.

Petrescu a afirmat că proprietarul uneia din cele două mașini de teren a rabatat scaunele autoturismului, iar tânăra rănită a fost întinsă în vehicul.

„Au început să-i facă masaj cardio-respirator cei de la SMURD, i-au făcut masaj 45 de minute fără încetare, până au predat-o unei ambulanțe, în sat”, a spus salvamontistul.

Bărbatul a relatat că, împreună cu câțiva localnici, s-a îndreptat apoi spre locul unde era avionul, iar pe drum spre acest loc s-au întâlnit cu alt grup, care îl transporta pe copilotul aparatului, care avea picioarele rupte.

„Veneau spre noi și pe o pătură îl aduceau pe copilot, care avea amândouă picioarele rupte. În același grup erau și ceilalți trei medici din avion, care veneau pe picioarele lor, deși se vedea că sunt răniți și erau cu urme de sânge”, a adăugat el.

Grupul în care se afla Petrescu a continuat drumul spre epava avionului.

„Când am ajuns acolo, am văzut că pilotul era prins în fiare. I-am luat pulsul, dar era mort, rece și înțepenit, în rigor mortis. Am sunat imediat la doctorul Hadrian Borcea (fostul șef al UPU-SMURD Bihor, acum directorul adjunct al Spitalului Județean din Oradea – n.r.) și i-am raportat situația. Ne-am pregătit să plecăm de acolo, pentru că rolul nostru se terminase, iar localnicii care erau acolo ne-au cerut să rămânem la fața locului, lângă epavă, să păzim trupul pilotului, să nu-l sfâșie animalele sălbatice până ajungeau și autoritățile. După vreo jumătate de oră au ajuns și jandarmii. Noi am plecat”, a relatat salvamontistul din Ștei.

Potrivit acestuia, când salvatorii montani au ajuns din nou în punctul unde se aflau răniții, la fața locului se aflau jandarmi și pompieri sosiți cu autovehicule Unimog, iar cele două mașini de teren se pregăteau să ducă doi dintre supraviețuitori spre sat, unde erau așteptați de ambulanțe pentru a fi transportați la Cluj.

„Noi am mers cu jeep-urile, în fața noastră mergea un Unimog, până în centrul satului, unde am predat răniții. A fost o noapte grea și pe care n-o s-o uităm niciodată”, a încheiat Petrescu.

Pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și-au pierdut viața după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forțat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița județelor Cluj și Alba.

La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor -, o studentă și doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan și copilotul Răzvan Petrescu.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Victor Zota, coordonator de transplant.

Epava avionului și victimele au fost găsite de un pădurar, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici. În zona unde a aterizat forțat avionul a fost trimis și un elicopter de la SMURD Mureș, însă acesta a fost nevoit să se retragă, din cauza ceții.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi și traumatisme, au fost internate la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență, ultimii doi răniți fiind aduși la UPU Cluj marți dimineață, în jurul orei 4.30.

Medicul Radu Zamfir a fost externat pe propria răspundere, marți după-amiază, de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie. Ulterior, medicul a susținut o conferință de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viață, după ce aeronava a intrat în ceață, a pierdut înălțime, a pierdut un motor și apoi „ne-am recules”.
.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Mamele surogat, interzise în Italia. Ce riscă cei care încalcă legea?