SANCȚIUNE. Aeroportul „sparangheliștilor”, amendat de Consiliul Concurenței. Ce lege a încălcat Clujul lui Emil Boc

Publicat: 04 05. 2020, 12:39
Dosarul „Sparanghelul”, deschis după ce aproximativ 2.000 de muncitori s-au strâns în aprilie pe Aeroportul Cluj, a fost clasat: Fapta nu există / Sursa FOTO: http://www.monitorulcj.ro

Ca urmare a faptului că operatorii Aeroportului din Cluj-Napoca au refuzat accesul companiei de handling Romanian Airport Services SA la infrastructura aeroportuară, Consiliul Concurenţei a intervenit în forță, reglementând lucrurile cu o amendă zdravănă.

Astfel, Aeroportul „Avram Iancu” a fost sancționat financiar pentru abuz de poziţie dominantă, se arată într-un comunicat de presă emis de Consiliul Concurenţei. Reprezentanţii instituției cu pricina susţin că au fost încălcate atât Legea Concurenţei, cât şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

Aceasta este prima măsură de sancţionare aplicată de autoritatea de concurenţă în industria aviaţiei din România. Prin Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2019, plenul Consiliului Concurenţei a constatat săvârşirea de către Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a unui abuz de poziţie dominantă, prin refuzul de a permite accesul întreprinderii Romanian Airport Services SA la infrastructura aeroportuară necesară prestării serviciilor de handling la sol în perioada 11.09.2015 – 09.03.2017, încălcând astfel prevederile art. 6 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi prevederile art. 102 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene”, se menţionează în comunicat.

De la ce a pornit totul

Potrivit sursei citate, decizia a fost pronunţată în cadrul investigaţiei declanşate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 447 din 24 iunie 2016, în urma unei plângeri formulate de către Romanian Airport Services SA, singura societate cu capital 100% românesc ce acţionează pe piaţa serviciilor de handling din România.

Decizia Consiliului Concurenţei urmează să fie publicată şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Asistenţa juridică a Romanian Airport Services pe parcursul investigaţiei a fost asigurată de către societatea de avocaţi Furtună şi Asociaţii, specializată în dreptul aviaţiei”, se mai precizează în comunicat.

Romanian Airport Services SA este o companie românească de handling ce activează pe zece aeroporturi din țară. Aeroportul Internaţional Avram Iancu funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj şi a înregistrat în anul 2019 un trafic de aproximativ 2.920.000 de pasageri, fiind al doilea cel mai mare aeroport din România.