Șanse minime de supraviețuire pentru două dintre victimele exploziei de la Hunedoara

Publicat: 15 02. 2012, 11:10
Actualizat: 17 03. 2012, 20:11
Două dintre persoanele care au fost grav rănite în urma exploziei produse într-un bloc din Hunedoara au șanse foarte mici de supraviețuire, ele fiind internate la Secția Arși, Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului Județean de Urgență din Deva.

Două dintre persoanele care au fost grav rănite în urma exploziei produse într-un bloc din Hunedoara au șanse foarte mici de supraviețuire, ele fiind internate la Secția Arși, Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului Județean de Urgență din Deva.

Potrivit șefului Secției Arși, Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului Județean de Urgență din Deva, medicul Octavian Badea, doi dintre cei trei răniți în explozia de la Hunedoara au arsuri grave pe corp și la căile respiratorii și sunt ținuți sub observație la Deva.

"Cei doi pacienți au suferit arsuri grave prin explozie de gaz. Femeia are arsuri de gradele trei și patru pe 80 la sută din suprafața corpului și arsuri ale căilor respiratorii, asociate cu cardiopatie, insuficiență renală cronică și obezitate. Bărbatul a suferit și el arsuri de gradele trei și patru pe 50 la sută din suprafața corpului, dar are și căile respiratorii afectate", a declarat, luni, medicul Octavian Badea.

El susține că victimele au șanse foarte mici de supraviețuire.

Și în cazul fetiței de 6 ani rănită în explozie medicii timișoreni au spus că pronosticul este rezervat. Medicul de gardă de la Spitalul de Copii "Luis Țourcanu" Timișoara, Ovidiu Adam, declara, duminică, că starea fetiței este stabilă, însă pronosticul este rezervat pentru că aceasta are arsuri pe 40 la sută din suprafața corpului și pot apărea multe complicații.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro