Prima pagină » Știri » Șansele ca România să adopte euro în 2014 cresc în urma acordului cu FMI

Șansele ca România să adopte euro în 2014 cresc în urma acordului cu FMI

Probabilitatea ca România să adopte moneda europeană conform graficului stabilit va crește în urma încheierii acordului cu Fondul Monetar Internațional (FMI), a declarat, joi, economistul-șef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel.

Probabilitatea ca România să adopte moneda europeană conform graficului stabilit va crește în urma încheierii acordului cu Fondul Monetar Internațional (FMI), a declarat, joi, economistul-șef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel.

"Probabilitatea de a adopta euro la timp sub acest acord va crește, iar procesul de adoptare va fi esențial", a afirmat Anghel, într-o conferință de presă a BCR.

El apreciază că, în urma semnării acordului cu FMI, condițiile de aderare la zona euro nu se vor "îndulci".

"Spre deosebire de aderarea la Uniunea Europeană, aici sunt niște cerințe tehnice care, dacă nu ar fi îndeplinite, ar afecta celelalte țări din zona euro", a spus Anghel.

El a adăugat că dacă o țară nu este pregătită să adere la zona euro, nu i se vor accepta condiții mai relaxate.

"Sub acest acord cu FMI, inflația și deficitul bugetar probabil că se vor apropia mult mai rapid de cerințele de la Maastricht, la orizontul anului 2011", a precizat economistul-șef al BCR.

România intenționează să adere la zona euro în 2014.

România a convenit asupra unui acord stand-by pe doi ani cu Fondul Monetar Internațional pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.

Mediafax

Citește și