Prima pagină » Știri » ȘANTIER EMBLEMATIC, inaugurat în plină pandemie/ Ce SURPRIZĂ URIAȘĂ vor avea turiștii români după ridicarea restricțiilor

ȘANTIER EMBLEMATIC, inaugurat în plină pandemie/ Ce SURPRIZĂ URIAȘĂ vor avea turiștii români după ridicarea restricțiilor

ȘANTIER EMBLEMATIC, inaugurat în plină pandemie/ Ce SURPRIZĂ URIAȘĂ vor avea turiștii români după ridicarea restricțiilor

Lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanța vor începe în data de 15 aprilie, a anunțat, luni, în ședința de Guvern, ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan.

Ștefan a spus că a fost obținută autorizația de construcție a Cazinoului din Constanța, iar în data de 15 aprilie va fi dat ordinul de începere a lucrărilor.

„Am obținut și autorizația de construcție a Cazinoului Constanța. Așa cum ne-am angajat, pe data de 15 aprilie vom da, cel mai târziu, ordinul de începere a acestor lucrări. (…) Așa cum am spus și în ședința trecută, avem și finanțare și continuăm lucrările. Vom emite ordinul de începe a lucrărilor pentru Cazinoul din Constanța. Am obținut autorizația de construire vineri, astăzi (luni – n.r.) s-a plătit taxa la ISC de 0,01 și urmează să continuăm”, a spus Ion Ștefan, ministrul Dezvoltării, citat de Mediafax.

Premierul Ludovic Orban i-a spus lui Ștefan că „ar fi un lucru foarte frumos pentru Constanța să reușim restaurarea și reabilitarea Cazinoului, care e o clădire emblematică și extrem de importantă pentru Constanța”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești