Șapte accidente de Crăciun, în Capitală. Șapte persoane au fost rănite, dintre care două grav
Potrivit lui Codău, miercuri, în prima zi de Crăciun, în Capitală au fost înregistrate două accidente grave și cinci ușoare.
În cele șapte accidente, două persoane au suferit răni grave și cinci au fost rănite ușor, a precizat Codău.
În prima zi de Crăciun, polițiștii bucureșteni au prins o persoană care voia să fure dintr-o locuință. O altă persoană a fost prinsă în flagrant când încerca să fure o motocicletă. De asemenea, polițiștii au găsit la o persoană 1.228 de petarde, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali din Poliția Capitalei.
Poliția Capitalei a primit în 25 decembrie și o sesizare privind decesul unei tinere care a căzut de la etajul șase al unui bloc din Sectorul 6. Din primele cercetări rezultă că tânăra a căzut de la balconul locuinței sale, în timp ce întindea rufe.
Un alt incident a avut loc în Sectorul 4 al Capitalei, casa unui bărbat în vârstă de 75 de ani fiind distrusă într-un incendiu produs din cauza unei lumânări uitate aprinse.
Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București, a declarat pentru MEDIAFAX că incendiul a avut loc miercuri, la o casă de pe strada Roșiori, fiind sesizat în jurul orei 18.15.
Casa a ars aproape în întregime, iar focul a afectat și cablurile de curent electric, alimentarea cu energie fiind oprită mai mult timp în acea zonă.
Bărbatul a spus că a plecat să ia pâine, iar când s-a întors și-a găsit casa arsă.