14:44
Polițiștii de frontieră de la Moravița au prins, duminică, în apropiera localității de frontieră Jamu Mare, județul Timiș, patru bărbați, două femei și doi copii.
Întrucât cei opt nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră.
Polițiștii au stabilit că este vorba despre șapte cetățeni din Irak și un cetățean sirian, cu vârste cuprinse între 5 și 27 ani.
Ei au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Cei opt sunt cercetați pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat și au fost preluați de lucrătorii Centrului de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara.