Şapte oameni au fost grav răniţi într-un accident rutier în județul Hunedoara. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție
Accident rutier grav, soldat cu 7 victime, printre care și un copil inconștient, a avut loc astăzi în județul Hunedoara. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.
În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 8 persoane, 5 dintre acestea fiind copii.
În urma accidentului, șapte victime au fost asistate medical la fața locului, fiind apoi transportate la Spitalul din Hunedoara, printre care și un minor, aflat în stare de inconștiență. Pentru un pasager nu s-a impus transportul la spital.
La locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere dotate cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și două echipaje SMURD încadrate de 19 pompieri.
De asemenea, cinci echipaje ale Serviciului de Ambulanța Județean au intervenit alături de pompierii militari.