Șapte persoane, arestate preventiv după SCANDALUL CU PISTOALE ȘI SĂBII de la Umbrărești

Șapte persoane, arestate preventiv după SCANDALUL CU PISTOALE ȘI SĂBII de la Umbrărești
Publicat: 12/10/2012, 18:58
Actualizat: 04/02/2019, 13:42

Șapte persoane au fost arestate preventiv de instanță, iar alte două au fost reținute de polițiștii gălățeni, vineri, fiind suspectate de implicare în scandalul cu pistoale, săbii și bâte din localitatea gălățeană Umbrărești, în urma căruia un om au murit și doi au fost răniți, informează IGPR.

Cele șapte persoane arestate preventiv sunt cercetate pentru omor calificat, tentativă la omor calificat și deosebit de grav, port fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, a unor obiecte interzise, distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Potrivit sursei citate, alte două persoane suspecte în această cauză, care se sustrăgeau cercetărilor, au fost reținute de polițiști și aduse la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați pentru audieri, urmând ca la finalul acestora să se dispună cu privire la starea lor de libertate.

Cercetările sunt continuate și față de alte persoane, în vederea stabilirii participației la comiterea faptelor, se mai arată în comunicat.

Joi dimineață, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Intervenții Rapide, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, sprijiniți de jandarmii gălățeni, au efectuat 29 de percheziții în județele Galați și Brăila.

În urma perchezițiilor, 25 de persoane au fost aduse la sediul Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, pentru a fi audiate în legătură cu incidentul petrecut în seara zilei de 1 octombrie, la Umbrărești.

La perchezițiilor domiciliare din Galați au fost găsite un pistol cu bile din cauciuc, mai multe săbii, topoare, cuțite, bâte, crose de golf, peste 80 de telefoane mobile și 10.000 de euro.

O persoană a fost împușcată mortal, iar alte două au fost rănite, în noaptea de 1 spre 2 octombrie, în urma unui scandal în care au fost folosite pistoale, săbii și bâte, izbucnit între două grupuri din localitatea gălățeană Umbrărești.

Violențele au avut loc în comuna gălățeană Umbrărești, pe DN 25, care face legătura între Galați și Tecuci, iar potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în scandal ar fi fost implicate două grupuri de romi din zonă care s-ar ocupa cu vânzarea fierului vechi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, Liliana Istrate, scandalul din Umbrărești a fost determinat de conflicte mai vechi între cele două grupuri.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?