Șapte străzi din sectorul 3, fără gaze până sâmbătă după-amiază
Alimentare cu gaze a șapte străzi din sectorul 3 este oprită de vineri seară, ora 21.00, și până sâmbătă la ora 17.00, pentru remedierea unui defect tehnic identificat pe rețeaua de distribuție, măsura afectând aproximativ 900 de consumatori, informează Distrigaz Sud Rețele.
Gazele sunt oprite pe străzile Mircea Vodă, Unirii, Nerva Traian, Vameșului, Turturelelor, Popa Nan și Călărași.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, compania de distribuție roagă clienții să verifice că toate aparatele care utilizeză gaze naturale sunt închise, inclusiv aparatele automatizate și cele cu flacără de veghe.
„În momentul în care se va face realimentarea cu gaz, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale. Dacă mirosul de gaze din încăperi persistă, în ciuda respectării acestor măsuri, clienții pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgență al Distrigaz Sud Rețele, la numărul de telefon 021. 9281”, se mai precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX.