Sărbătoare mare pentru ortodocși: Sfinții Petru și Pavel, patronii spirituali ai penitenciarelor, sărbătoriți astăzi

„Sf. Petru, marcând cea de‑a doua jumătate a anului (care poate începe puțin mai devreme, la Sânziene), este patronul agricultorilor. El este răspunzător de starea finală a recoltelor, el este cel care patronează căldura și ploaia, putând trimite grindină pe hotarele celor nerespectuoși. Fiind o sărbătoare de mare însemnătate pentru calendarul agricol, paza împotriva grindinei se realiza prin venerarea sfântului în cele trei zile de nelucrare, cu începere din 29 iunie. Cu valoare simbolică, până acum se interzicea scuturarea merilor, pentru a se feri de căderea peste holde a grindinei, având dimensiunile fructelor respective. Ca și de Drăgaică, acum este momentul când încetează să mai cânte privighetoarele și cucul”, scrie Antoaneta Olteanu, în volumul „Spațiul și timpul în tradițiile românești”, publicat de editura Paideia, în 2018.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea și în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creștini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică și Bitinia. Conform tradiției, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârșit mucenicește în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos, la cererea sa, spre a se deosebi de modul de răstignire a lui Iisus. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Basilica San Pietro din Vatican.

Conform unei legende din secolul al XIII-lea, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus în momentul în care voia să fugă din Roma, pentru a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: „Quo vadis, Domine?” („Încotro te-ndrepți, Doamne?”), la care Isus i-ar fi răspuns: „Vado Romam venio iterum crucifigi” („Am venit la Roma spre a fi din nou crucificat”). Rușinat, Petru s-ar fi întors la Roma, primind martiriul. În prezent, în apropierea locului unde s-ar fi petrecut această întâmplare se află capela „Quo vadis, Domine?”, pe Via Appia, din Roma.

Sfântul Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, a străbătut, în trei călătorii misionare, toată Asia, Spania, Britania și Italia, înființând comunități creștine și hirotonisind episcopi, preoți și diaconi. El a murit la Roma, în aceeași zi cu Petru, tot ca martir, prin decapitare.

Cei doi apostoli ar fi fost ținuți închiși în Carcera Mamertinică, situată între Capitoliu și Forumul Roman.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați patronii spirituali ai penitenciarelor.

Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălțarea Domnului la cer și Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.

După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona și frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.

Sfântul Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor”, pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogați în Tarsul Ciliciei, primind o educație strălucită în școala rabinului Gamaliel.

La început, Saul, căci așa fusese numit la naștere, a fost un adept înfocat al legii mozaice și un dușman de moarte al creștinilor. Este cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creștini, Saul se întâlnește cu Iisus cel înviat și se convertește la creștinism, devenind, cum spune Fericitul Augustin, „din lup, miel, din persecutor înfocat, un vestitor neobosit al Evangheliei, învățător și apostol al popoarelor”.

Biserica Ortodoxă îi cinstește în mod special pe cei doi apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul Sfinților Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an, alături de cele ale Paștelui, Sfintei Maria și Crăciunului.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sînpetrului are o durată variabilă, în funcție de data variabilă a Paștilor. Acest post începe luni, la o săptămână după Rusalii, care sunt sărbătorite la 50 de zile după Paște. În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.

În tradiția populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă.

În povestirile și snoavele populare, Sânpetru este un om obișnuit: se îmbracă în straie țărănești, se ocupă cu agricultura, creșterea animalelor și, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic și bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredințează porțile și cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cerești, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, și fierbe grindina pentru a o mărunți.

Se crede că, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopții, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

La ruși exista credința că fenomenul curcubeului este o rază de lumină ce cade pe pământ când Sf. Petru deschide poarta cerului, se arată în volumul Antoanetei Olteanu, „Spațiul și timpul în tradițiile românești”, publicat de editura Paideia, în 2018.

În unele zone, sărbătoarea era anunțată de anumite repere cosmice și terestre: apariția licuricilor, amuțitul cucului, răsăritul constelației Găinușei și altele.