Sârbu: Cei ce au dat semnături în dosarul Roșia nu vor avea sărbători liniștite. Raportul comisiei parlamentare, trimis la Parchet
Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu a declarat, marți, în cadrul dezbaterilor privind Roșia Montană, că toți cei implicați și care au dat semnături în acest dosar nu vor avea sărbători liniștite, raportul comisiei parlamentare fiind deja trimis la Parchetul General.
„Pentru liniștea celor implicați în ceea ce a însemnat acest proiect, de când s-a aprobat, de când s-au făcut transferurile și până astăzi, raportul a fost trimis la Parchetul General”, a spus Sârbu.
El a arătat că, măcar pentru aceste fapte care s-au desfășurat în derularea proiectului Roșia Montană, important este că aceste acte s-au desecretizat, pentru că, în „stil clasic românesc, când facem prostii, le secretizăm”. „Ei, uite că se întâmplă să se și desecretizeze”, a adăugat liderul PSD.
El a mai arătat că Parchetul probabil lucrează, deși există o aglomerație mare de sesizări.
„Vine vremea, și după șase ani, și după opt ani. Trece timpul, trece, dar nu trec și dosarele penale. Măcar această satisfacție să o avem, noi, parlamentarii, că am făcut lumină într-un caz. Nu mă refer la personae, nu știu care e vinovăția unuia sau a altuia, dar Parchetul, când are în față un document atât de important de la Parlamentul României, nu de la o Cameră, nu cred că își va permite să se joace”, a mai declarat Ilie Sțrbu.
El a continuat: „Liniștea celor care au dat aceste semnături în mod abuziv, ilegal, a început să dispară, iar aceasta este satisfacția parlamentarilor, care nu au pierdut timpul degeaba. (…) Cei care au fost implucați, părerea mea e că nu vor avea sărbători liniștite”.
Ilie Sârbu a mai spus că nu se poate vorbi despre un faliment al Guvernului dacă unele ordonanțe cad în Parlament, pentru că asta înseamnă că Parlamentul își face datoria, iar cenzura ultimă, a Parlamentului, funcționează.