Şase jucători de la Petrolul Ploieşti au COVID-19
Este focar de COVID-19 la Clubul Petrolul Ploieşti. Șase jucători şi un membru al staffului au fost depistaţi cu Covid-19, a anunţat clubul.
Clubul Petrolul Ploieşti anunţă joi că echipa este pregătită pentru meciurile din perioada următoare, iar rezultatele pozitive recent confirmate la testarea pentru Covid pentru 6 dintre membri ai lotului nu vor afecta programul de joc.
„Ca urmare a testării RT-PCR periodice, realizate conform protocolului FRF, o dată la 14 zile, la începutul acestei săptămâni au fost depistate, în cadrul Clubului ploieştean, 7 persoane cu rezultat pozitiv – 6 jucători şi un membru al staff-ului auxiliar”, a transmis clubul.
Cazurile confirmate se află în izolare şi a fost făcută o anchetă epidemiologică. Potrivit reprezentanţilor clubului, contacţii direcţi rezultaţi în urma acestei anchete au fost testaţi potrivit procedurilor FRF, iar rezultatele acestora au fost negative. Jucătorii depistaţi iniţial ca fiind pozitivi pentru Covid-19 vor fi retestaţi în perioada imediat următoare.
„Efectivul total al lotului permite la acest moment desfăşurarea jocului următor”, au mai anunţat reprezentanţii clubului.
Petrolul Ploieşti va juca împotriva Aerostar Bacău, în 16 noiembrie, de la ora 19.30. În acest moment, Petrolul Ploieşti ocupă locul 5 în clasamentul ligii secunde.
Medicul Alfredo Cahe, îngrijorat de starea lui Diego Maradona: “A renunțat la droguri, dar acum e dependent de alcool și anxiolitice. Are nevoie de asistență permanentă!”
Diego Maradona a suferit o operație pe creier, pentru îndepărtarea unui hematom subdural. Intervenția a reușit, iar fostul fotbalist ar putea fi externat luni. Medicul Alfredo Cahe a venit, însă, cu dezvăluiri crunte și anunță că argentinianul are nevoie de asistentă permanentă, pentru că este dependent de alcool și medicamente care inhibă anxietatea.
Alfredo Cahe a fost medicul lui Diego Maradona timp de 30 de ani, fiindu-i alături în cea mai grea perioadă, când ex-atacantul a fost la un pas de moarte din cauza consumului de droguri. Doctorul îl cunoaște foarte bine și le transmite apropiaților să-l protejeze permanent, pentru că, în prezent, viața lui atârnă de un singur fir de păr.