Șase morți și șase răniți după ce un camion a intrat într-un cortegiu funerar

Publicat: 15 02. 2012, 10:26
Actualizat: 30 05. 2012, 13:05
Șase persoane au murit și alte șase au fost rănite și transportate la spital, după ce un camion încărcat cu piatră a intrat, în această după-amiază, într-un cortegiu funerar care se deplasa pe DN1, în localitatea clujeană Negreni.

Șase persoane au murit și alte șase au fost rănite și transportate la spital, după ce un camion încărcat cu piatră a intrat, în această după-amiază, într-un cortegiu funerar care se deplasa pe DN1, în localitatea clujeană Negreni.

Prefectul de Cluj, Alin Tișe, declarase cu puțin timp înainte, pentru MEDIAFAX, că în accidentul de la Negreni au murit cinci persoane și șapte au fost rănite.

Tișe a spus că doi dintre răniți au fost duși la spitalul din Huedin, iar ceilalți la unități din Cluj-Napoca. De asemenea, prefectul a spus că la locul accidentului au mai sosit două ambulanțe, astfel că numărul acestora a ajuns la șase, ajutate de descarcerare. La fața locului este așteptată și o macara pentru ridicarea camionului implicat în accident. Circulația în zonă se desfășoară pe un singur sens.

Șeful SPR Cluj, Alexandru Mureșan, a declarat  că accidentul s-a produs pentru că șoferul de pe camion nu a adaptat viteza la condițiile de drum și la cele meteo, în condițiile în care la Cluj plouă. Astfel, potrivit sursei citate, șoferul a pierdut, într-o curbă ușoară, controlul volanului și a intrat în cortegiul funerar, aflat pe partea sa de mers, respectiv dreapta.

Șoferul în vârstă de 55 de ani are permis de peste 30 de ani. Acestuia i s-au recoltat probe biologice în urma cărora a rezultat că nu băuse. Șeful SPR Cluj a adăugat că șoferul are, de asemenea, toate vizitele medicale la zi.