Prima pagină » Știri » Șase persoane au fost arestate pentru vandalizarea sediului Fidesz din Budapesta, după protestul provocat de taxarea internetului

Șase persoane au fost arestate pentru vandalizarea sediului Fidesz din Budapesta, după protestul provocat de taxarea internetului

Șase persoane au fost arestate pentru vandalizarea sediului Fidesz din Budapesta, după protestul provocat de taxarea internetului
Șase persoane au fost arestate la Budapesta pentru acte de vandalism comise la sediul partidului Fidesz, în urma manifestației antiguvernamentale organizate duminică seara în semn de protest față de proiectul de lege privind introducerea unei taxe de folosire a Internetului, relatează MTI.

Demonstranți cu fața acoperită au distrus geamurile și intrarea în sediul partidului condus de Viktor Orban, aflat la guvernare la Budapesta, și au intrat în clădire prin balcon, a anunțat, luni, poliția, într-un comunicat. Cele șase persoane reținute sunt acuzate de tulburarea liniștii publice, adaugă comunicatul.

Mii de persoane au protestat, duminică seara, la Budapesta, față de proiectul de lege al Guvernului ungar, care are în vedere stabilirea unei taxe de 150 de forinți (aproximativ 50 de eurocenți) per gigabyte de date transferate, care ar urma să fie plătită de furnizorii de Internet. Liderul grupului parlamentar al partidului a anunțat că Fidesz va propune un amendament luni care să prevadă o limită lunară de 700 de forinți (aproximativ 2,3 euro) pentru persoanele particulare.

Manifestanții s-au adunat la apelul unui grup înființat pe Facebook și numit „Sute de mii împotriva taxei pe Internet”, care a atras peste 200.000 de utilizatori. Balazs Gulyas, fondatorul paginii de Facebook, a cerut Guvernului de la Budapesta să retragă proiectul de lege, avertizând că, în caz contrar, o nouă manifestație va fi organizată marți în capitală.

Balazs Gulyas a declarat în fața participanților la protest că cetățenii „nu trebuie să plătească o taxă pentru folosirea Internetului autorităților fiscale corupte și premierului Viktor Orban”. Prin introducerea acestei taxe, Guvernul va „rupe Ungaria de restul lumii” și amenință sute de mii de locuri de muncă, a afirmat el.

Unii dintre participanții la protest au purtat pancarte cu imaginea premierului Viktor Orban și a președintelui rus Vladimir Putin, însoțite de inscripția „nu vom plăti taxe criminalilor”. Mai mulți protestatari s-au îndreptat spre sediul partidului Fidesz, unde au aruncat cu echipamente electronice, distrugând ferestre și obloane. Câțiva manifestanți au urcat în balconul sediului Fidesz și au amplasat două steaguri ale Uniunii Europene.

Protestatarii au scandat „Viktator”, „Vrem democrație”, „Europa” și „Evazioniștii TVA”. Forțele de ordine au format un cordon în fața sediului Fidesz și le-au cerut manifestaților să părăsească zona, dar fără succes. Ulterior, într-un comunicat, partidul Fidesz și-a declarat îngrijoarea față de actele de vandalism comise în urma manifestației și a anunțat că este pregătit să propună o modificare a proiectului de lege, subliniind că „violența este inacceptabilă”.

Manifestații împotriva taxei privind folosirea Internetului au avut loc, de asemenea, în alte orașe din Ungaria, printre care Pecs, Miskolc și Veszprem. Manifestațiile au fost susținute de partidele de opoziție LMP, socialiști, E-PM, DK și Jobbik, precum și de Asociația Sindicatelor comerciale, Sindicatul profesorilor și asociațiile din industria de profil.

Citește și