Prima pagină » Știri » Șase persoane au fost implicate într-un accident produs în Sibiu. Șoferul era băut

Șase persoane au fost implicate într-un accident produs în Sibiu. Șoferul era băut

Șase persoane au fost implicate într-un accident produs în Sibiu. Șoferul era băut
Șase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs, sâmbătă, de un șofer băut pe drumul care leagă orașele Sibiu și Cisnădie. Un copil și adult au fost duși la spital.

Potrivit ISU Sibiu, două echipaje SMURD intervin pe DJ 106B, sensul de mers Cisnădie – Sibiu, la un accident rutier între două autoturisme și în care au fost implicate șase persoane.

Paramedicii au acordat îngrijiri medicale unui adult și unui copil.

„Copilul de patru ani, conștient și policontuzionat, a fost transportat la CPU Luther împreună cu mama lui, de către echipajul SMURD. Cealaltă victimă a fost transportată de către un echipaj SAJ”, a transmis ISU Sibiu.

Polițiștii rutieri au stabilit că accidentul a fost provocat de un șofer în vârstă de 77 de ani, din Cisnădie, care era băut.

„Circula pe direcția Cisnădie – Sibiu, nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar pe aceeași direcție, de o tânără în vârstă de 19 ani, din Sibiu. Conducătorul auto care a produs accidentul prezintă o concentrașie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

La ora transmiterii acestei știri, traficul rutier între orașele Sibiu și Cisnădie se desfășoară îngreunat în zona producerii accidentului.

 

Citește și