Șase persoane au fost rănite în urma unui accident provocat pe DN 15 D, în județul Neamț
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc, duminică, pe DN 15 D Piatra Neamț – Roman, pe raza localității Girov, județul Neamț.
În accident au fost implicate două mașini.
În urma impactului, o persoană a fost rănită grav, iar alte cinci au suferit răni ușoare.
În zona accidentului traficul rutier se desfășoară pe un fir, alternativ.