Șase persoane au fost salvate din zonele cu risc de inundații din județele Hunedoara și Dolj
Șase persoane au fost salvate de polițiști, jandarmi și pompieri din zonele cu risc de inundații din localitățile Aninoasa, județul Hunedoara, și Ghera, județul Dolj, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Aproximativ 800 de polițiști, pompieri și jandarmi au intervenit în ultimele 24 de ore în localitățile afectate de inundații.
Echipele de intervenție au salvat șase persoane din localitățile Aninoasa și Ghighera, iar mai multe animale aflate în zonele cu risc de inundații au fost duse în locuri mai sigure, cu sprijinul jandarmilor și pompierilor salvatori, arată Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă.
În prezent nu mai sunt localități izolate complet de ape, în care să nu se poată ajunge sau interveni, dar rămân în continuare în atenția autorităților situațiile din localitățile Nereju (județul Vrancea) și Lopătari (județul Buzău), unde accesul către locuitori se face doar pietonal, fiind luate măsuri pentru refacerea drumurilor. În aceste localități nu au fost anunțate până în prezent situații de urgență medicală, a precizat MAI.
Potrivit prognozelor meteorologice, situația la nivel național urmează să se stabilizeze, rămânând ca prioritate codul portocaliu instituit pe Dunăre, sectorul Porțile de Fier – Zimnicea. În județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman sunt activate, sub coordonarea prefecților, Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, care monitorizează evoluția situației hidrologice, coordonând intervenția în situații de urgență. În toate localitățile din județele unde există riscul inundațiilor se asigură permanența la sediul primăriilor și prefecturilor, pentru informarea operativă a populației, în caz de nevoie, potrivit sursei citate.
De asemenea, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne are pregătit la sol, în caz de urgențe, nouă elicoptere dotate cu aparatură medicală și echipaje specializate.
În ultimele ore, Ministerul Afacerilor Interne a acționat cu peste 180 de mijloace de intervenție, la care se adaugă 120 de la alte structuri sau autorități locale.