Prima pagină » Știri » Șase răniți în Colectiv vor face recuperare la Spitalul Militar din Capitală

Șase răniți în Colectiv vor face recuperare la Spitalul Militar din Capitală

Șase răniți în Colectiv vor face recuperare la Spitalul Militar din Capitală
Spitalul Militar Central asigură recuperarea medicală pentru șase pacienți răniți în incendiul din clubul Colectiv, cinci în ambulatoriu și unul în internare continuă, aceștia urmând programe de kinetoterapie, asistență nutrițională și consiliere psihologică, a anunțat, joi, unitatea sanitară.

Dintre pacienții care fac recuperare medicală în regim ambulatoriu, patru au fost tratați în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” după incendiul din Colectiv și au fost externați la sfârșitul lunii decembrie 2015, iar al cincilea a fost spitalizat într-o clinică din Israel și, după repatriere, a solicitat continuarea tratamentului în unitatea sanitară din Capitală.

Cealaltă persoană care face recuperare este o femeie internată, aceasta fiind transferată, în 7 noiembrie 2015, din Spitalul Militar Central la Spitalul AKH din Viena și repatriată în 11 ianuarie 2016, pentru continuarea tratamentului.

„Acest caz necesită o atenție sporită din partea comisiei medicale multidisciplinare, dată fiind starea medicală fragilă, sens în care beneficiază de evaluare zilnică a medicilor specialiști în nutriție, chirurgie plastică, ATI, boli infecțioase, pneumologie, kinetoterapie și psihologie”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Militar din Capitală.

Planul de recuperare pentru toți cei șase pacienți presupune evaluarea zilnică a stării de sănătate, schimbarea pansamentelor pentru grefele de piele, kinetoterapie, asistență nutrițională și consiliere psihologică.

Elaborarea și coordonarea planului de recuperare individualizat se realizează de către colonel doctor Bogdan Marinescu, de la Secția de Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, și colonel doctor Gigi Teodoru, de la Secția de recuperare medicală neuromotorie, reumatologică și post-traumatică, cu sprijinul psihologilor și psihiatrilor din Spitalul Militar Central.

Specialiștii care se ocupă de cei șase pacienți introduc treptat anumite mișcări care să recupereze, din punct de vedere funcțional, musculatura și nervii afectați atât ca urmare a traumatismelor din tratamentul chirurgical al plăgilor de arsură, cât și a deficiențelor funcționale determinate de repausul prelungit la pat.

De asemenea, la Spitalul Militar Central au fost începute, în premieră, procedurile de recuperare medicală prin utilizarea „camerei hiperbare”, instalație specială care asigură îmbunătățirea oxigenării la nivel celular a extremităților periferice, asigurând accelerarea procesului de vindecare.

Potrivit conducerii unității medicale, nu se poate face o prognoză asupra perioadei de recuperare medicală neuromotorie și post-traumatică, dat fiind faptul că aceasta depinde foarte mult de parametrii fiziologici ai fiecărui pacient și de „rezerva organismului (stare de nutriție, grad de motivație și de depășire a șocului post-traumatic) angrenată în procesul de vindecare”.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 și-au pierdut viața 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din țară și 12 dintre răniții transferați în străinătate. După incendiu au fost internați în spitale din Capitală 147 de răniți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?