Șase români, răniți într-un accident în Austria. Doi dintre ei sunt în stare gravă. Galerie FOTO
Accidentul a avut loc joi dimineață pe Autostrada A4 din Austria, în zona localității Parndorf, în apropierea frontierei cu Ungaria.
Un autoturism condus de un cetățean croat în vârstă de 33 de ani a încercat să depășească un microbuz cu remorcă în care erau șase cetățeni români. Pe un carosabil alunecos, cele două vehicule s-au ciocnit, iar, din cauza impactului, doi pasageri ai microbuzului au fost aruncați în afara mașinii.
Doi pasageri ai microbuzului, o femeie de 38 de ani și un bărbat de aceeași vârstă, au suferit răni grave. Celelalte cinci persoane, inclusiv cei doi șoferi, au răni de gravitate medie și ușoară.
Autoritățile austriece au intervenit rapid, iar victimele au fost transferate cu elicoptere la spitale din regiunea austriacă Burgenland.
Din cauza accidentului, un segment al Autostrăzii A4 a fost închis câteva ore pe un singur sens, formându-se coloane pe mai mult de zece kilometri.