Prima pagină » Știri » Șase saloane ale SJ Bacău,închise pentru igienizare după apariția imaginilor cu copilul legat de pat

Șase saloane ale SJ Bacău,închise pentru igienizare după apariția imaginilor cu copilul legat de pat

Șase saloane ale SJ Bacău,închise pentru igienizare după apariția imaginilor cu copilul legat de pat
Șase saloane ale Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău au fost închise de către autoritățile sanitare băcăuane în scopul igienizării lor, după ce, cu o zi în urmă, au apărut imagini cu un copil de un an și jumătate legat cu hamul de pătuț într-unul din saloanele respective.

Șase saloane ale Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău au fost închise de către autoritățile sanitare băcăuane în scopul igienizării lor, după ce, cu o zi în urmă, au apărut imagini cu un copil de un an și jumătate legat cu hamul de pătuț într-unul  din saloanele respective.

Un număr de zece copii internați în șase saloane ale Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, printre care și copilul de un an și jumătate legat cu hamul de pătuț, au fost mutați în alte camere cu paturi ale aceleiași secții, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia luată de către conducerea unității spitalicești vine în urma unui control desfășurat de Direcția de Sănătate Publică Bacău, după ce inspectorii acestei instituții au constatat că în respectivele saloane nu sunt respectate condițiile igienico-sanitare.

„Prin măsura dispusă de către autoritățile sanitare s-a decis restrângerea activității pe o parte a tronsonului Secției de Pediatrie în vederea efectuării igienizării în cele șase saloane. De fapt, este vorba doar de îndepărtarea unor pete de infiltrații apărute pe tavan în urma ploilor de astă toamnă, la îmbinarea a două corpuri de clădire ale spitalului. Ulterior, cei zece copii vor reveni la loc, în aceleași saloane în care au fost internați și până acum”, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX directorul medical al SJU Bacău, Aurelia Țaga.

Potrivit sursei citate, cele șase saloane ar putea fi redeschise în două-trei zile, atât cât va dura igienizarea acestora.

În ceea ce-l privește pe copilul de un an și jumătate legat cu hamul de pătuțul din salon, acesta se află în continuare internat în spital sub tratament medicamentos, evoluția stării de sănătate a acestuia fiind una favorabilă, susține directorul medical Aurelia Țaga.

Sâmbătă, Ministerul Sănătății a făcut apel la Consiliul Județean Bacău să declanșeze o anchetă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce, în cursul zilei respective, au apărut imagini cu un copil mic legat cu un ham de patul unei secții pediatrice.

Potrivit secretarului de stat din MS Raed Arafat, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Bacău au făcut cercetări la fața locului, MS cerând ca ancheta să vizeze atât cazul copilului legat de pat, cât și condițiile improprii din spitalul respectiv, prezentate în imagini.

Directorul medical al Spitalul Județean de Urgență Bacău, Aurelia Țaga, afirma, sâmbătă, că va declanșa o anchetă internă la nivelul spitalului pentru a stabili exact pe ce perioadă a fost legat copilul, situația în care se apelează la o astfel de metodă fiind considerată una de „extremă urgență”.

„Copilul a ajuns la spital pe data de 27 decembrie 2013 cu o stare febrilă, fiind diagnosticat cu faringo-amigdalită acută. I-a fost schimbat de mai multe ori tratametul, în prezent boala fiind în involuție”, a spus directorul medical.

Potrivit aceleiași surse, copilul, în vârstă de un an și jumătate, a fost internat pe sectorul de Sugari, însă fără aparținători, mama sa fiind internată în Secția de TBC a spitalului.

„În aceste condiții, s-a apelat la un dispozitiv din comerț, special pentru copii de vârstă mică, prin care acesta a fost legat de pătuț, însă care îi oferea libertatea de mișcare. S-a apelat la această metodă pentru a preveni accidentarea la cap sau la membre a băiețelului. Situația în care se apelează la astfel de metode este una de extremă urgență atunci când personalul medical este ocupat cu alți copii în administrarea medicației sau alimentației”, declara Aurelia Țaga.

Conform acesteia, conducerea spitalului va declanșa o anchetă pentru a vedea pe ce perioadă a fost legat copilul de pat.

„Eu nu permit și nu sunt de acord cu asemenea practici, deși, așa cum am mai spus, în situații de extremă urgentă, sunt permise de regulamentul de funcționare a spitalului”, a spus Țaga, adăugând că personalul necesar desfășurării activității în sectorul respectiv este insuficient.

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău susțin că băiețelul în vârstă de un an și jumătate, legat de patul de spital cu hamul în lipsa unui aparținător, precum și cei trei frați ai săi, cu vârste cuprinse între nouă și 16 ani, beneficiază de condiții normale de trai în familie, astfel că nu se impune scoaterea din familie sau instituirea vreunei măsuri speciale de protecție în cazul acestora.