Șase sirieni, între care patru copii, prinși cu acte false într-un autocar, la frontieră
Șase migranți sirieni, între care patru copii, au fost prinși de polițiștii de frontieră arădeni când încercau să iasă ilegal din țară, într-un autocar care mergea în Spania, migranții având documente de identitate false potrivit cărora ar fi fost cetățeni spanioli, transmite corespondentul MEDIAFAX
Polițiștii de frontieră de la Nădlac au descoperit, în noaptea de joi spre vineri, în timpul controlului la un autocar cu pasageri care mergeau în Spania, șase migranți sirieni.
Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad, Daniel Iancu, a declarat, vineri, că au fost prinși doi adulți și patru copii, aceștia din urmă având între trei și nouă ani.
Cei șase prezentaseră documente de indentitate din care reieșea că sunt cetățeni spanioli.
„Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, motiv pentru care au fost demarate cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că documentele prezentate la control sunt false total, persoanele în cauză, doi adulți și patru minori, fiind cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între trei și 34 de ani, care au intrat legal în România”, a declarat Iancu.
Sirienii au declarat că doreau să ajungă într-o țară din Spațiul Schengen.
Aceștia se află la sediul Poliției de Frontieră Arad, pentru audieri, adulții urmând să fie cercetați penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și fals privind identitatea.