Șase stații de metrou cu un singur acces vor fi închise succesiv în perioada 2-19 septembrie
Lucrările se vor desfășura succesiv, în perioade diferite de timp, după cum urmează: Tineretului, 2 – 5 septembrie; Apărătorii Patriei, 2 – 5 septembrie; Dimitrie Leonida, 9 – 12 septembrie; Costin Georgian, 9 – 12 septembrie; Pantelimon, 16 – 19 septembrie și Basarab 1, 16 – 19 septembrie.
Până la începerea acestei ultime etape, Metrorex a modernizat 66 de accesuri din 35 de stații. Perioada maximă estimată pentru închiderea stațiilor de metrou cu un singur acces va fi de patru zile calendaristice consecutive, dintre care două lucrătoare. Pe parcursul lucrărilor, personalul Metrorex va asigura asistența necesară călătorilor.
Metrorex a informat autoritățile locale și RATB cu privire la deșfășurarea proiectului de modernizare, precum și a modificărilor apărute în graficul de execuție și a solicitat sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafață, pentru perioadele în care se vor desfășura lucrări în stațiile cu un singur acces, precizează compania.